De lux...și lacrimi

Acum ceva vreme mergeam la studioul lui Mark Verlan, și am zărit în preajma acestuia o vilă impunătoare, cu 2 sau 3 nivele, o construcție inspirată de un gust îndoielnic, cum sunt majoritatea celor din Chișinăul post-contemporan. Am aflat că e vorba despre o grădiniță de copii. Poate nu e întîmplător că în jurul ei foiau „camioane urbane” 4/4, multe și negre.

Din curtea lui Verlan am fotografiat această priveliște, este chiar un fragment al vilei despre care am făcut vorbire...

foto: © vladimir bulat, septembrie, 2015

la scurtă vreme de la această constatare, că aveam de a face cu o deloc simplă grădiniță de copii, m-am aflat într-un loc, unde pe imensă plasmă TV curgeau imagini cu refugiații din Siria, care au invadat Europa. Erau imagini de coșmar, din Ungaria și Macedonia...și m-am gândit că unii copii beneficiază de luxul mașinilor de lux, de grădinițe cu ștaif, cu drapelul țării la fereastră, iar altora le este mutilată copilăria de urgia războiului, genocidului, a politicilor mutilatoare, și care nu vor putea vedea niciodată cu ochi buni steagul țării în care s-au născut. Totuși, Moldova încă rămâne un picior de rai, un rai neașteptat, nemeritat, strangulat de corupție și furturi la scară largă...

Ce cumplit și pervers război se consumă în fața ochilor ochii noștri, chiar dacă fără gloanțe, dar marcat de suferință, lacrimi, bejenie, foame, sete, dezamăgire, nenumărate destine sufocate, chinuite!