Par Vladimir Bulat
Orice s-ar spune, dar Comitetul Nobel are o pasiune aparte pentru literatura cu substrat social. Anul acesta a încoronat-o pe Svetlana Alexievici, primul autor din istoria acestui premiu, care scrie doar proză documentară, eseuri. Nu e ficțiune! E un soi de literatură foarte personală, rară, în care autoarea plămădește propriile ei opinii, păreri, idei, asociate cu laborioase interviuri, chestionare solicitate de la diverse pături și categorii sociale etc. Scrie preponderent în limba rusă.
În general a scris despre război, violență, teroare, durere și suferință. Lucrul acesta reiese și din motivația comitetului: „Pentru scrierile sale polifonice, un monument ridicat suferinței și curajului în epoca noastră”. Dar mai nou a scris o carte despre iubire, despre cum știu și pot iubi rușii, nepublicată încă. Titlul ei: „Cerbul minunat al vînătorii eterne”. Ultima ei carte, „Viața second-hand”, a apărut la Moscova în 2013.
În limba română Svetlanei Alexievici i s-au publicat două cărți: în îndepărtatul 1989 - „Războiul nu are chip de femeie” -, și în acest an, „Dezastrul de la Cernobîl”, la editura Corint, dar și cîteva eseuri în Lettre Internationale, de-a lungul anilor.
„Arta nici nu bănuiește cît de multe sunt ascunse în om” - scrie undeva Svetlana Alexievici. Prin asta vrea să spună că ficțiunea nu e mereu acoperitoare pentru a arăta imensitatea Omenescului...
Eclipse Next 2019 - Hébergé par Overblog
