cu picioarele pe pămînt

o bună prietenă îmi spunea ieri după-amiază, că cel mai firesc se simte omul cu picioarele pe pămînt! la propriu și la figurat, deși cînd calci cu picioarele goale pe pămîntul cald sau rece - nu mai e loc de „figurat”; mintea gîndește limpede, calm, creativ, miezos...

tocmai despărțindu-mă de ea, și tot gîndundu-mă la cele spuse de dînsa, simțeam cum din betonul de sub roata bicicletei radiază o boare molatică, cu iz de smoală, nesănătoasă...dar atenția mi-a fost brusc atrasă de această arătare, care mi-a demonstrat că poți rămîne cu picioarele pe pămînt chiar și în inima unui bucurești aproape complet urbanizat = abrutizat= dezumanizat = ne-simțitor, total smintitor pentru cineva crescut între miros de găinaț și guițat de porc...și mai ales într-o liniște în care, adesea, auzi murmurul stelelor de pe cer!

foto @ vladimir bulat

noroc că mai există astfel de oaze în care iedera, atît de rapace în creșterea ei, se „ambiționează” să îmbrățișeze pînă și ferestrele.

poate că nici denumirea străzii nu e deloc întîmplătoare?

foto @ vladimir bulat