a rămîne un simplu om - e un act de curaj

În chiar anul în care am ajuns la București am stat la coadă, pe strada Academiei, să-mi cumpăr „Luntrea lui Caron” a lui Lucian Blaga. Un roman gros, inedit, tipărit pe hîrtie de mucava, poroasă, pe care astăzi de-abia de se mai văd literele tipărite...am exilat-o la Chișinău, la scurtă vreme după aceea, i-am pus o supracopertă din hîrtie de tapet, și acolo mă întîlnesc cu ea de fiecare dată cînd ajung în casa părintească.

E ca o întoarcere temporară în trecut, dealtfel întreaga atmosferă a cărții mă aruncă într-un ev pe care nu-și dorește nimeni să-l viziteze, să-l mai simtă pe propria piele. chiar dacă e multă pasiune în acea scriere, mult nerv erotic, proiecție hormonală, te saturi să o tot aspiri...

Mă ambiționez să nu-mi procur nicio altă ediție a acestei scrieri, deși au apărut deja cîteva - și am aflat că ediția definitivă a romanului a a apărut de-abia în versiunea din 1998 - , pentru că materialitatea acelei cărți, felul în care arată, modul în care a ajuns, precar și umil, embrionar și nedesăvîrșit tipografic, îmi amintește de mine la acel început de epocă a libertății și tranzițiilor...toate părelnice. A fost o vreme a formării, impură și tulburătoare, a zburdălniciei și învățării politeții. În romanul lui Blaga găseam mereu contrariul. Tocmai de aceea, „Luntrea lui Caron” mă tulbură de fiecare dată cînd o deschid. Pentru că este (a devenit) acel barometru al ființei mele, temătoare și confuze, uneori, dar care-mi amintește de natura profundă a stării de a fi a omului...să rămînă întotdeauna dubitativ, întrebător, dar ferm în credință.

Găsesc acest pasaj printre paginile romanului blagian, care lipsește însă din ediția din 1990, pe care o am: "Se porni o susţinută acţiune de desfiinţare a tuturor «reliefurilor» în orice domeniu al spiritului. s-ar putea susţine că a fost lichidat cultul personalităţii, acesta fiind înlocuit cu cultul impersonalităţii, dacă în subsidiar n-ar fi apărut fetişismul, de-o înfăţişare cu totul magică şi primitivă, a unei singure «personalităţi», care era «genialul». epitetul se adăuga numelui lui Stalin ca un act aproape teologic."

...și îmi dau seama că vremurile nu se schimbă, ele mutilează voios aceste «reliefuri» sub orice regim, că a rămîne un simplu om - e un act de curaj, o dovadă de îndărjită supraviețutire a sufletului, pe care-l grădinărești zi de zi!