Par Vladimir Bulat
CADRU-CONCEPT
Pentru expozițía Frunze căzătoare
noiembrie, 2018
work-shop: 5-9 noiembrie,
vernisaj: 10 noiembrie, ora 13.
perioada de expunere: 10 - 20 noiembrie 2018
Muzeul Național al Satului este o instituție a memoriei și a conservării acesteia, prin artefacte, structuri ale habitatului, amprentele muncii și ale credinței poporului român. De-a lungul deceniilor această venerabilă instituție a fost gazda unor remarcabile expoziții de artă contemporană: „Vatra” (începutul anilor 1980) „Locul – faptă și metaforă” (1985), „Rugă pentru setea pământului” (2000), ca să nu amintesc decât despre acestea, despre care s-a vorbit și s-a scris mult, s-au supus analizelor și distilărilor ideatice. Dar concluzia a fost că Muzeul Național al Satului este un bun și constant catalizator și o forjă minunată, tematică și plastică, pentru artiștii profesioniști ai vremurilor noastre.
Astfel, noi, un grup de pictori, sculptori și teoreticieni, ne-am propus nu doar să expunem în cadrul acestui minunat muzeu, în contextul scenografic oferit de aceasta, ci să dăm naștere unor sculpturi, instalații sau intervenții plastice (revesibile toate!), având ca materie primă și de bază vegetația efemeră, care crește pe teritoriul muzeului (frunze, crengi, iarbă, bușteni deja tăiați etc.), să creăm un dialog temporar și cât mai organic cu exponatele existente în satul vechi și cel nou, astfel că nevoia unui dialog al publicului tânăr și foarte tânără să devină unul real, interactiv, spactacular, tangibil. Pe cale de consecință, printr-o mediatizare inteligentă a evenimentului contemporan, se va putea atrage, de asemenea, și un public care nu este neapărat unul care frecventează un muzeu cu specific tradiționalist. Dincolo de aceasta, artiștii înșiși vor avea ocazia, ca pe parcursul câtorva zile, pe îndelete, să se apropie și să înțeleagă mai mult din felul în care trăiau, construiau, se îmbrăcau, simțeau, se hrăneau, și cum își manifestau credința în Dumnezeu strămoșii noștri.
Meditația plastică de la fața locului va fi completată cu lucrări aduse din atelier, care se vor plia pe problematica specifică a expoziției.
Expozanți: Ariana Nicodim, Ion Nicodim, Elena Scutaru, Marcel Scutaru, Lucian Popăilă, Virgil Scripcariu, Bogdan Vlăduță, Dorina Horătău, Bianca Mann, Victoria Zidaru, Marian Zidaru, Sergiu Chihaia.
curator: Vladimir Bulat
Eclipse Next 2019 - Hébergé par Overblog
