călătorim pentru a cunoaște oameni...

călătorim nu doar ca să descoperim locuri, peisaje, monumente, să ne facem selfie(?), să simțim aerul din jurul nostru, ci să cunoaștem oameni; oameni simpli, smeriți, care-ți ies în cale, cu care nu comunici decât o dată poate, figitiv sau mai pe-ndelete.
bătrânica din fotografie, care ne-a făcut părintește cu mâna la plecare, e cea care ne-a deschis „biserica îngropată”, din satul istria, cel din dobrogea noastră plină de suprize.

când am sunat-o a zis că vine imediat, și a venit de îndată, de-abia mergea, și se văita că o dor picioarele, dar i-am zis Hristos a Înviat, și a răspuns cu o însuflețire care nu a mai catalogat-o ca fiind neputinciosă...

ne-a deschis cu bucurie ușa, și am cântat troparul „Hristos a Înviat” în fața altarului, de trei ori, iar asta i-a plăcut și mai mult, și s-a interesat de unde venim, cum de cântăm așa frumos...a ținut să ne arate și muzeul parohiei, spunând că acolo sunt icoanele cele vechi, epitaful, altele...dar și iconostastasul avea doar icoanele originale, de sec. XIX, acelea pe care le-au montat bulgarii, atunci când și-au amenajat „Casa Domnului” (după 1860). 

în spatele bisericii mai era o construcție-anexă, acolo era muzeul, mic, curat, cu gust amenajat. până să deschidă, bătrânica ne-a vorbit despre cât de minunat e parohul lor, și cât de mult a ajutat-o să treacă peste greaua cumpănă căreia a trebuit să-i facă față: moartea celor doi fii ai săi, care au plecat într-o iarnă la pescuti, și nu s-au mai întors; au fost găsiți morți, înecați, de-abia când s-a topit ghiața, primăvara...

atunci s-a apropiat și mai mult de biserică, și a devenit parte a ei, Dumnezeu și slujitorul ei au ajutat-o să și zâmbească în această viață, să fie binevoitoare, și să se bucure de orice ființă umană care intră în curtea sfântului locaș.

când ne-am luat rămas-bun, ne-a întrebat, firesc: "dar noi când ne mai vedem? cum o să mai știu de voi"? i-am zis că avem numărul de telefonul al dumneaiei, căci așa am chemat-o să vină să ne descuie bisericuța...

bucuria întîlnirii cu simplitatea vieții este cea care motivează orice drum, ne pune pe cale, și îndulcește buna mergere prin locuri pe care nu ai călcat, iar Dumnezeu le dă sens, și tâlcuri tuturor acestor întîlniri, convorbiri și gesturi, pe care le facem.