Iosif Brodsky, «Сретение» / „Întâmpinarea Domnului”

Sunt ani de zile de cînd în această zi cetesc, în fiecare an, poemul lui Iosif Brodsky, «Сретение» / „Întâmpinarea Domnului” , scrisă în martie 1972.
părintele Alexander Schmemann spune undeva în „jurnalul” său, că acest poem i-ar fi plăcut mult Annei Ahmatova, care murise în 1966, și căreia îi și era dedicat poemul. Povestea relației dintre cei doi poeți a fost reconstituită de filmul documentar, realizat în 2003. 

Problematica „poeziei religioase” era adesea discutată între cei doi poeți după întoarcerea lui Iosif Brodsky din recluziunea psihiatrică, în care fusese ținut timp de doi ani, iar „actualizarea” Psalmilor era, se pare, și ea o constantă a dezbaterilor dintre cei doi...și nu doar Psalmii, ci întreaga istorie biblică.

poemului lui Brodsky «Сретение» / „Întâmpinarea Domnului” nu i-a fost dat să fie cunoscut de marea poetă, iar noi, cei care i-am supraviețuit avem parte de a ceti despre cum a imaginat poetul plecarea lui Simeon din biserică, după i-a vorbit Mariei și lui Iosif, iar proorocița Ana grăia tuturor celor care așteptau izbăvirea în Ierusalimul pământesc, ea este ultima despre care ne vorbește Evanghelia cu privire la acest episod al „slobozirii” din această viață a lui Simeon...

din ultimele catrene ale poemul lui Brodsky aflăm însă „continuarea”:

„Он шел умирать. И не в уличный гул
он, дверь отворивши руками, шагнул,
но в глухонемые владения смерти.
Он шел по пространству, лишенному тверди,

он слышал, что время утратило звук.
И образ Младенца с сияньем вокруг
пушистого темени смертной тропою
душа Симеона несла пред собою,

как некий светильник, в ту черную тьму,
в которой дотоле еще никому
дорогу себе озарять не случалось.
Светильник светил, и тропа расширялась”.

care s-ar tălmăci foarte rapid în felul următor, aflând astfel unde s-a dus Simeon:

el mergea să moară. deschis-a ușa nu spre vâjâitul străzii,
a pășit în moșiile surdo-mute ale morții, mergea într-un spațiu
lipsit de consistență,
auzea cum timpul și-a pierdut vacarmul.

Iar Chipul Pruncului cu lumină-n-mprejur
sufletul lui Simeon îl purta pe cărarea cernită a întunecării,
ca pe un felinar, luminând acea beznă,
în care nimănui pân-la el
nu i-a fost dat să aducă lumina.
Lumina creștea, iar cărerea se lărgea.

fresca „Întâmpinarea Domnului”, biserica mănăstirii visoki dečani, sec. XIV.