„ne vom vedea, dacă voi trăi”

Asta a spus ultimul clasic viu al literaturii ruse, în februarie, după ce a semnat contractul pentru viitoarea sa carte, atunci când s-a despărțit de editorul ca l-a vizitat acasă. N-a apucat să o vadă publicată, căci a murit ieri, în 17 martie. Se va numi „Călătoriile unui bătrân”, și va apărea la tânăra editură Individuum.

Da, s-a stins (avea 77 de ani) personalitatea cea mai proeminentă, epocală, pe care au dat-o literele contemporane rusești, de la marii clasici încoace (Pasternak, Ahmatova, Brodski, Țvetaeva, Mandelștam, dacă e să mă refer doar la poeții secolului 20! dar pot să-i amintesc aici și pe Nabokov sau pe Dovlatov...), Eduard Limonov (Edic'ka, cum îl numeau cei apropiați!), omul care a lăsat, deopotrivă, în spatele său oprobriul multora, dar și iubirea necondiționată a altora: poet, scriitor, extremist, exclusivist, dramaturg, artist, politician, insurgent, soldat și „național-bolșevic” (un partid finalmente interzis, în 2007, în Rusia!) - a întrupat în viața sa duritatea și caracterul rusului dintotdeauna, intelectual și rebel, dulceața poeziei clasice, și pasiunea extremă, lermontoviană.

După Vladimir Vâsoțky, cred că e cel mai iubit personaj public al spațiului de dincolo de Nistru, până în insulele Sahalin, un urs care a fost observat și de ploșnițe și de hipopotami (și băgat în seamă de toți)!

Dumnezeu Milostiv, să aibă grijă de sufletul său, care-și va găsi, iată, liniștea de aici încolo, în veșnicie, alături de cei pe care i-a iubit, și mai ales, pe cei pe care i-a urât, desconsiderat, zeflemisit!