De când mă știu, și sunt nativ din Chișinău, spațiul dintre Teatrul Eminescu și Sala cu Orgă era mereu verde, era un pasaj de trecere, străjuit de arbori, conifere și arbuști. Aleile erau marcate de băncuțe și gazonul momea copii la joacă. Așa a fost de decenii, până într-o zi în care edilii capitalei au decis că trebuie să se răfuiască cu un loc istoric.
Era cândva un loc istoric, și a fost, până în vara acestui an „pandemic”, când s-a decis altfel soarta acelui loc. S-a hotărât „reabilitarea” (unii spun, absolut aiurea, „restaurare”), alias - defrișarea, depersonalizarea și „napalmizarea” acestuia. Acest din urmă cuvânt - foarte potrivit, dealtfel, în acest context, îi aparține unui ziarist și fotograf francez, Arnaud Galy, care a și dedicat temei un scurt panseu:
„Après avoir massacré (napalmisé) le cimetière juif de la ville, les têtes pensantes de la ville de Chisinau (Moldavie) ont attaqué le charmant square arboré qui accueillait le marché aux peintres. (Tradition des grandes villes de l'Europe orientale jusqu'en Arménie)
Cette fois-ci le génie moldave croit entrer dans la modernité en construisant une plateforme d'atterrissage pour les voyageurs de l'espace. Que valent les peintres face à un tel défi ? Rien. C'est triste à mourir. La modernité passera par la démocratie véritable, par le respect de l'Histoire et la projection vers un futur fait d'éducation, de culture et d'innovation. Pas par des loupiotes vertes dressées sur un cimetière de racines hanté par l'esprit des artistes chassés...”
Este cu neputință să nu fiu de acord, căci întâi edilii capitalei au „radiat” acest bust al scriitorului Maxim Gorky (făcut de reputatul sculptor Lazăr Dubinovsky, în 1976), înlocuindu-l cu ceea ce ei credeau că este statuia lui „Mihai Eminescu”, apoi, au epurat „târgul artiștilor ambulanți”, după care au secerat pomi, arbuști, ș-au betonat temeinic spațiul verde, gazonul și băncuțele, înlocuindu-le cu luminițe verzi, neoane spațiale...hotelul din spate a devenit o bancă, apoi alta, iar sala cu orgă - savarină muzicală!
Cam așa se „modernizează”, pe criterii non-estetice, Chișinăul nostru în secolul al XXI-lea. Iar aberațiile astea sunt susținute, culmea, de ce cei cărora ar trebuie să le pese de specificul orașului (lucrarea are aviz de la consiliul național al monumentelor, așa mi s-a spus!), de fața sa neschimonosită, asta pentru că, de fapt, ei nu iubesc acest oraș, iar parvenitul nu este niciodată un bun cetățean, căci urbanitatea cu dragoste se menține...pe care el nu o are.
@toate fotografiile sunt culese din spațiul internautic