Cum se developează realitatea fotografică?

The Perfect Stranger este o carte într-o carte.

Scriitoarea Renée Knight a publicat în 2015 romanul Disclaimer, iar acesta a rămas mult timp ca un thriller bine conceput, captivant scris, și care își urma cursul firesc al unei cărți ce risca să rămînă în epoca în care a fost scrisă și tipărită. Desigur, cartea este imediat un succes de public, și se traduce în cîteva limbi (Révélée (2016), în franceză; Disclaimer (2015), în olandeză; La vita perfetta (2016), în italiană; Observada (2015), în spaniolă; Difamação (2015), în portugheză; Deadline (2015), în germană, Avslørt (2015), în norvegiană...în total vreo 15 limb), inclusiv în română, în același an 2015, cu titlul Avertisment. Coperțile aproape tuturor versiunilor conduc pe cetitor în atmosfera ficțională, și aproape că-l înrobesc pe acesta, spre a rămîne acolo și după ce lectura se va fi încheiat. 

În 2019 aceeași autoare publică un nou roman, The Secretary, tot un thriller psihologic, iar acesta deja atrage tot mai mult atenția asupra viziunii pe care o are Knight asupra atmosferei  mintale a omului confruntat cu propria memorie, cu acuitatea acesteia în timp, și a raportului dintre memoria individuală și cea colectivă. Tema nu e deloc nouă, și este demult analizată în istoriografia academică, în mediul savant, confruntat cu dramele și dilemele secolului XX, poate dintre cele mai dramatice din era modernității. Beletristica lucrează și ea cu date istorice, cu documente și materiale de arhivă. Sunt scriitori care reușesc să convingă și mediul academic de o anumită veridicitate a imaginației, de a fi percepută ca fapt real consumat. Multe devin credibile la nivelul percepției imediate, și nu mai ajung a fi supuse unei critici sau analize ulterioare. 

Serialul care tocmai s-a terminat a fi difuzat ieri, 8 noiembrie, inspirat de romanul de aproape un deceniu vechime a lui Renée Knight are, în multe privințe, temei în a ne întreba, fiecare, asupra propriei existențe, asupra felului în care credem și ne încredem în propria memorie și în cea la care ne fac părtași alții, cu bunăvoință, iubire, gînduri ascunse sau chiar cu intenția de a ne manipula  - pentru multă vreme sau definitiv. Regizorul de origine mexicană, Alfonso Cuarón, încearcă o vizualizare a acestor problematici, mai ales că Renée Knight își construiește narațiunea în jurul unui set de fotografii, prin care reconstituie prin însăși natura lor o realitate despre care știe doar cel care fotografiază și, eventual, cel care este protagonist(ă) a imaginilor îmbălsămate...  

Catherine Ravenscroft este o femeie de succes, în sensul cel mai actual al termenului; are tot ce-i mîngîie orgoliul și buna poziționare în lume. Într-o seară, printre plicurile și pachetele venite prin poștă, descoperă și un mic volum, cu titlul The Perfect Stranger. Lectura acesteia o bulversează și o angoasează la modul cel mai organic: vomită, căci se recunoaște pe sine în personajul feminin, care prilejuiește ficțiunea. Ce descria acea carte părea demult uitat, iar dintre cele două personaje care reînviau o dramă de demult, ea era singura în viață. Cine putea descrie cu lux de amănunte și senzații un tablou pe care nu l-a văzut niciodată? E ca și cum cineva, într-o cameră complet obscură, descrie acea cameră după ce va fi extras de acolo...fără să fi avut vreo clipă măcar acces la cele ce se aflau în acea încăpere.

Catherine Ravenscroft încearcă să afle cine este autorul ficțiunii, și se pomenește ea însăși atrasă într-o cursă fatidică, pentru că toți cei care ceteau The Perfect Stranger, o vedeau pe ea acolo, și o condamnau ca mincionoasă, duplicitară, perversă! Lectura romanului nu le punea probleme de ordin psihologic, ci doar etic. Nimeni nu se întreba cît este probabil și verosimil în acea scriere, și cît era ficțiune pură. În realitate, manuscrisul a fost găsit într-un sertar din casa familiei Brigstocke, de către Stephen, tatăl lui Jonathan la ceva timp după ce soția lui murise de cancer. Ea a scris în taină, construind propria versiune despre cauzele morții fiului său. Între momentul publicării acelei scrieri și consumarea momentului despre care narează, s-au scurs două decenii. The Perfect Stranger este nimeni altul decît Jonathan Brigstocke, aflat într-o vacanță cu prietena lui, Sasha, în Italia; la Venezia, Sasha dă un telefon acasă, la Londra, și află că mătușa sa, pe care o iubea, și care i-a fost model de viață a murit; fata pleacă subit, iar Jonathan își continuă sejurul italian, pînă o întîlnește pe plajă pe Catherine, pe care a văzut-o în contre-jour, și i-a făcut cîteva secvențe fotografice, pe furiș. Pînă în acel moment el nu se simțea și nici nu era un subiect. Dar ficțiunea îl pune în postura de victimă, și întreaga tramă narativă ne convinge și pe noi, spectatorii, de lascivitatea celei care era cu douăzeci de ani în urmă, Catherine Ravenscroft; ea l-a sedus pe  Jonathan, ea era infidela soție, ea și-a ținut zăvorît copilul, pentru a se deda plăcerilor trupului, în răstimpul în care soțul ei, Robert Ravenscroft, care conduce o companie non-profit cu activități corupte, era plecat de urgență. Catherine Ravenscroft, cum reiese din carte, este o ființă fără inimă, care lasă să se lupte cu valurile acel „erou”, care-o salva copilul; și care „erou”-salvator, în cele din urmă, este ucis de apa mării; Catherine privește în larg, și se pare că se bucură de acest deznodămînt, mai ales cînd vede că, scos pe mal, Jonathan zăcea mort. Privirea ei este a unei ființe răzbunate, dispusă să îngroape în sine tot ce a avut de îndurat în ajun, noaptea trecută! Doar mașinăria filmică continuă să o judece și să o defăimeze pe Catherine Ravenscroft, femeia căreia nu-i ajunge nici puterea, nici nu i se oferă oportunitatea să spulbere vraja semănată de ficțiune. Ea dorește să se exprime în primul rînd în fața celui care și-a propus să o facă să sufere, să o chinuie pînă la disoluție (iar pentru Stephen asta însemna moartea singurului ei copil, Nicholas, dependent de stupefiante). Pînă la urmă, cînd nebunia lui Stephen pătrunde neabătut în toate cotloanele vieții ei, ea vine cu forța în casa acestuia, și ține să-i relateze propria sa versiune asupra celor întîmplate în tinerețea sa. Era singura responsabilă de memoria reală a acelei zile, căci tot restul era rodul ficțional al mamei celui mort atunci.

Suferința părintească poate căpăta forme monstruoase, inimaginabile. Imaginația inimii rănite expandează în dorința răzbunării, spre a reface ordinea lumii întregi, pentru a recăpăta chipul de dinaintea tragediei care a spulberat aparența fericirii pedestre, de zic cu zi. În fond, Nancy pe ce și-a întemeiat povestea înscrisă în The Perfect Stranger? Din lugubra cameră în care și-a trăit zilele italiene, părinții recuperează camera foto, numeroase role fotografice, rucsacul cu haine și un cuțit pe care l-a primit de la tatăl său; acesta, se pare, devine mobilul prin care Jonathan a forțat-o pe blonda Catherine, să i se supună, să-i împlinească toate poftele, intrînd prin efracție în camera femeii...Nancy n-avea de unde ști astfel de amănunte, ea s-a inspirat doar din fotografiile developate, și selectate pe subiect. Anume, selectate pentru a reconstitui o situație... Aici blonda Catherine apare în cele mai lubrice poze, în costum de baie, fără el, cu picioarele desfăcute, momind pe pofticiosul său partener; în carte, Jonathan o numește Sex Yoda, lansînd astfel o sintagmă argotică, pentru a desemna o corupătoare de suflete inocente, printr-un proces de dezlănțuire și cunoaștere sexuală. În realitate, Jonathan dezminte prezumpția de nevinovăție, căci abuzează îndelung de fragilitatea, delicatețea și obediența tinerei femei, care încearcă apoi să uite de cele întîmplate. 

Ce a ascuns aceasta, și a reușit să țină sub obrocul memoriei, a hrănit copios imaginația revendicativă a unei mame care și-a pierdut fiul, mult prea devreme, și pentru care a trebuit să găsească un motiv destul de solid. Acest motiv a fost femeia fotografiată: Catherine Ravenscroft. Iar rodul imaginației a otrăvit vieți omenești pentru multă vreme, ca în cele din urmă, Stephen Brigstocke – aflat în fața homicidului – să-și recunoască vina că a greșit, că a înțeles greșit, că tot ce era legat de fiul său și de soția sa trebuie distrus, uitat, extirpat din viața sa. Toate, legate de ei, după moartea lor, au mers într-o ordine fatidică, tenebroasă, cu efecte incalculabile.   

Aflat în curtea casei sale Stephen Brigstocke pune toate pe foc, exemplarele din romanul stricăcios, setul de fotografii făcute de Jonathan, tot ce are legătură cu cei doi, și înțelege că faptele sale nu suportă nicicum iertare, că răutatea cu care a operat în viețile unor necunoscuți este absolut abominabilă, inumană. Care seamănă...moartea.

p.s. poate e momentul acum ca editura Trei să reediteze romanul lui Renée Knight, cu titlul Avertisment. Acesta a fost publicat ultima oară în 2017.                     

coperta ediției germane a romanului (2015) trimite direct la cuvîntul „moarte”, care planează ca o necunoscută asupra întregii intrigi.