În dimineaţa de 4 iunie, ziua prăznuirii Sfintei Treimi, în inima capitalei se vor resfinţi, după 72 de ani, biserica şi mănăstirea Stavropoleos, eveniment de prim rang pentru acest aşezămînt, care de 21 ani încoace a trecut printr-un amplu şi complex...
Lire la suiteAm fost mereu departe de elucubraţiile şi ne-simţirile lumii politice locale. M'am ţinut departe de a avea păreri despre această sferă tulbure, acum că observ apetitul deosebit al intelighenţiei şi intelectualilor noştri pentru candidatura lui Nicuşor...
Lire la suiteMonumentul Imperator Traianus este cel mai proaspăt instalat însemn urban al Capitalei. A fost dezvelit exact în Duminica Mironosiţelor, adică pe 29 aprilie. Iar cei care au ales această dată nici nu au bănuit cîtă deşertăciune şi prost-gust vor provoca...
Lire la suitePersonal pentru mine, vizitarea Ierusalimului a constituit cea mai profundă experienţă în economia pelerinajului în Ţara Sfîntă. Este oraşul unde crucea domină peste toate, chiar dacă unii vor s-o vadă doar discretă şi împărţind cu celelalte religii partea...
Lire la suitePalestina de azi este un ghimpe atît pentru Israel, cît şi pentru întreaga suflare arabă, musulmană. Israelul a obosit demult să mai ducă muncă de lămurire, războaie, să impună restricţii şi să redacteze moratorii de pace, a decis ridicarea unui zid între...
Lire la suiteExistă o enormă diferenţă între nordul înverzit şi flamboiant pe alocuri, al Israelului, şi sudul aceleiaşi ţări. De fapt, punctul cel mai sudic pe care l'am atins, şi unde am dormit 4 nopţi, a fost oraşul Bethleem (Bethlehem); şi mai arid peisajul este...
Lire la suiteEste un consens deja, că cea mai impresionantă vedere asupra Ierusalimului (Yerushalaim) este cea de pe Muntele Măslinilor , de unde se vede ca'n palmă străvechea şi mult-pătimita, dar şi preaslăvita cetate sfîntă, şi cinstită de cele trei mari religii...
Lire la suiteAu trecut cîteva zile de la revenirea din Ţara Sfîntă, şi nu mă pot mobiliza să scriu un Jurnal al acestei călătorii, deşi ar părea simplu - să transcriu ce am mînjit prin caietul de notiţe, pe care l-am avut la îndemînă, pe parcursul zilelor petrecute...
Lire la suite