Cocoşul care pupă icoanele

Diana Iepure, vorbindu-mi de biserica din Predeal, m'a împins să'mi amintesc de o pătăranie hazlie legată de acest locaş. Eram acolo la o Liturghie, acum vreo doi ani, când la un moment dat văd în faţa iconostasului o fetiţă care îngenunchea la fiecare dintre icoanele împărăteşti, şi se ruga în tihnă, îşi făcea apoi cuviincios semnul crucii. Impresionant! Dar ce făcea acea imagine să fie ieşită din comun nu era asta. Lângă ea, fetiţa avea un cocoş din materiale textile, strident colorat; o jucărie de mari dimensiuni, care zăcea bleagă pe paviment cât copilul îşi spune rugăciunea. Apoi, după ce săruta icoana, fetiţa îndrepta şi cioculeţul roşu al cocoşului - făcându-l să "pupe" şi el chipul pictat. Aşa a făcut la fiecare icoană. Aţi mai văzut cocoşi evlavioşi în faţa icoanelor? Întâmplarea fericită a făcut să am la mine camera de fotografiat, şi nu m-am putut abţine dinaintea unei astfel de privelişti. Am "îmbălsămat" un filmuleţ de un minut şi ceva, poate că ar fi cazul să-l vadă mai multă lume. Astfel de întâmplări nu'ţi este dat să vezi prea des...

Comments

[Vladimir B.]

...Și tot încerc să înțeleg ce-o fi fost în capul acelei fetițe care-l împingea pe cocoșul de jucărie să sărute icoanele, cărora ea întâi se închina?!!

[Vladimir B.]

"Lasați copii să vină la mine", zise Domnul, și e multă profunzime în această chemare. Copiii sunt puritate de care e nevoie pentru a crede - de ce să nu învățăm de la ei?!Cu statutul femeii în biserică, nu pot fi de acord. Hristos, dacă se cetește cu atenție textul evanghelic, nu nedreptățește NICĂIERI femeia. Să cetim cu luare aminte. Există, nu se poate nega, reminiscențe ale tradiției iudaice, din Levitic bunăoară, care perpetuează o atitudine ce pune pe o poziție inegală statutul femeii - dar acestea sunt exese, nu normalitatea Bisericii Drept-Măritoare! Mântuirea e gătită pentru toți deopotrivă, și iudeilor, și elinilor, și moldovenilor, și macedonenilor. Doar trebuie să credem...Cuviosul părinte Cleopa sfătuia că Ortodoxiei nu îi lipsește NIMIC, ea doar trebuie trăită! Poate că "framântările duhului" - de care amintea 'trecatorul' - la asta să se refere, oare? La necesitatea de a asculta tumultul interiorității noastre?

[Oxana]

nu era vorba despre credinta , ci de religie, de biserica, de crestinism in speta, a avut si copilul meu o pasa de genul acesta, m-am speriat ca va dori sa se calugareasca (peste cativa ani), dar slava Domnului i-a trecut.Ok, poate nu am inteles eu prea bine preceptele biblice cu referire la femeie, dar stiu ca intotdeauna m-a revoltat felul in care pozitioneaza femeia in familie, societate, acel pacat originar al Evei pe care trebuie sa-l ispasim, acea "murdarie" a noastra caracteristica, care de fapt nu e decat biologicul, firescul... nu ma simt prea confortabil sa abordez acest subiect, prin urmare il voi abandona.

[trecator]

framantarile duhului asigura, poate, doar inceputul constiintei de a crede, nu e inca credinta! credinta e ceva inefabil, e chiar darul pe care-l primim de la Dumnezeu...aminteste-ti de acea strigare din Evanghelia lui Marcu: "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!"...si de ce crezi ca devenind femeie nu mai poti crede?! E cel putin ciudat.

[Oxana]

trecator, m-am apropiat de credinta cu toata inocenta mea de copil si apoi m-am indepartat de credinta in momentul in care am devenit femeie, cred...