BB3 - note critice

02.06.2008

Cred cu tărie că a venit vremea unei analize a "fenomenului bienalelor" în România. Căci numărul lor a crescut la 3, iar perspectiva "ancorării" lor în contextul vizual local este încă destul de neclară. O bienală locală tinde să nu aibă "priză" dacă nu se raporteză la mediul în care se desfăşoară. Căci, cum spunea şi Jean-Hubert Martin în interviul amplasat de mine acum câteva zile, "sunt puţine locuri sub soare, şi ştiţi prea bine câte bienale există astăzi în lume. Robert Storr a numărat, se pare, cam 110, deşi în realitate sunt cu siguranţă mai multe". Prin urmare, orice tip de proiect de acest gen trebuie să-şi definească cât mai clar poziţionarea în această "cavalcadă a bienalelor". În această ordine de idei e legitim să ne întrebăm - ce înseamnă o bienală de artă contemporană făcută în România? La Bucureşti sau la Iaşi?
Proiectul BB3 a readus pe tapet discuţia. Care este impactul acesteia? Cui se adresează? Are nevoie mediul local de un astfel de eveniment? Cum îl percepe? Cum se oglindeşte în mass-media sau în presa de specialitate? Poate că sunt întrebări şi interogaţii prea generale, expeditive, dar ele au darul să dibuiască nişte răspunsuri la marea întrebare: avem o bienală internaţională, ce facem cu ea?! Am observat tendinţa micilor bienale - iar cele din România se înscriu în această categorie - de a lucra cu specialişti-curatori invitaţi din exterior, iar aceştia la rândul lor se implică foarte puţin în "sondarea" mediului local, şi încearcă nişte scheme şi formule valabile pentru bienalele mari (cum sunt cele de la Venezia, Sao Paolo, Sidney; "Manifesta" etc.): cu teme foarte generale, cu nume sonore de artişti, cu o orientare precumpanitoare spre mediile de informare externe...Şansa bienalelor mici este, în opinia mea, invitarea de curatori străini, dar care să lucreze ceva mai aplicat cu artişti locali, iar mass-media internaţională îşi va manifesta cu atât mai mult "curiozitatea", căci o panoplie interesantă de nume "aborigene" poate furniza către marile bienale, în viitorul apropiat, "aer proaspăt", problematici inedite. Altfel spus, o bienală de acest gen ar atrage asupra sa atenţia curatorilor momentului. În cazul BB3, din cei trei artişti români doar unul este total necunoscut mediului internaţional (Adrian Matei). E oare întâmplător faptul că cea mai "năbădăioasă" şi problematizantă expoziţie din Bienala de la Venezia se organizează , de regulă, anume în Pavilionul Italiei? Nu e deloc un accident că anume aceasta este platforma cea mai analizată şi vizitată. Cea mai discutată şi criticată. Vrei nu vrei, publicul de bază în bienala unei ţări este cel local. Pe cale de consecinţă, BB3 se adresează (sau ar trebui să o facă!) cu precădere publicului românesc. Dar în ce măsură acest (potenţial) public a fost luat în calcul atunci când s-a pregătit şi oferit acest proiect? Fireşte, orice iniţiativă de acest gen, privată fiind, îşi poate configura după bunul său plac priorităţile, interesele, ideile, tematicile. Dar din moment ce proiectarea şi materializarea BB3 se face în mediul bucureştean, organizatorii lui nu pot şi nu trebuie să facă abstracţie de acest mediu. Au nevoie de el: pentru confruntare, dialog, background, resurse. Şi orice finanţator sau creditor trebuie să-şi pună aceleaşi întrebări. Căci finanţarea artei nu se face ca un gest pauşal sau unul de natură umanistă - ci mereu pentru a obţine un capital simbolic, de imagine, prestigiu, investiţie pe termen lung... Deocamdată, BB3 ca şi cele anterioare - au dat dovadă de autism şi neglijare a mediului artistic local, or acest lucru nu este deloc în avantajul instituţiei care o organizează şi o promovează! Dimpotrivă chiar...
Voi reveni.

Fotografie: Vladimir Bulat