Memoria e de natură mistică?

Iată un film recent care poate tulbura, irita, enerva, infuria, sminti, descuraja! Misterious Skin (2004), a regizorului american Gregg Araki, este o operă filmică provocatoare în toate privinţele. A trezit numeroase discuţii, cenzurări, interdicţii. În multe locuri a fost interzis, răstălmăcit, înjurat. Dar lectura lui - miza lui majoră  - a fost tendenţios şi oneros interpretată. Este un film despre unul din păcatele capitale: pedofilia. Iar acest lucru este peste tot, şi de mai toţi pus la stâlpul infamiei. Însă filmul nu este doar despre asta, sau, mai exact, nu despre asta! După mine, este un film despre lucrarea memoriei, despre anamneză. Despre festele pe care le poate juca aceasta. Forma în care se vorbeşte despre acest lucru este - helas! - "mistică". Voi încerca un rapid sinopsis. 
Doi băieţei de 8 ani (acţiunea se petrece în 1981), Neil (McCormick) şi Brian (Lackey), sunt aduşi de părinţii lor în echipa de baseball dintr-un orăşel din Kansas, şi lăsaţi pe mâna unui antrenor chipeş şi macho. Acesta din urmă abuzează de ambii copii, profitând de inocenţa şi credulitatea amândurora. Le spulberă copilăria şi curăţenia sufletească şi trupească. Neil devine gay, androfil, iar Brian rămâne cu un gol de memorie, fapt care-l determină ani de-a rândul să trăiască cu sentimentul unei căderi în timp, asociată de la un moment dat cu sentimentul unei răpiri de către extratereştri...o capcană. Ambii trăiesc în lumi paralele, anesteziaţi de realităţi secunde, ascunse. Astfel trece un deceniu întreg, băieţii ajung la majorat. Neil cedează sistematic şi fără crâcnire unor pedofili patentaţi, libidinoşi, face bani murdari din asta, în timp de Brian, ca în transă, se lasă vrăjit de vise nebuloase, sufocante - pe care le notează într-un jurnal masiv, cu extratereşti previzibili pe copertă. Când Brian ajunge să facă legatura dintre ei - după lungi investigaţii -, că are un trecut comun cu al lui Neil, acesta tocmai evadase din oraşul copilăriei la New York, pentru a se prostitua în neştire. Se stabileşte la prietena sa, Wendy, care ştie despre toate nenorocirile prin care i-a fost dat să treacă în copilărie. Ştia de homosexualitatea lui, şi încerca din toate puterile să-l protejeze de posibilele nenoriciri care i se pot întâmpla în acestă lume complexă...Brian dă de urma lui Neil, şi aceştia se întâlnesc de Crăciun, când Neil revine în casa părintească - ambii se duc în casa corupătorului de minori! Acolo se petrece dezvăluirea cea mare, rememorarea, umplerea golurilor de memorie. Neil are nevoie să se lecuiască de obsesia unei iubiri false, pe care antrenorul i-a pervertit-o de mic, crezând că asta este cea adevărată, în timp ce Brian face efortul să înţeleagă ce anume l-a făcut în toţi aceşti ani să fie un ipohondru, să poarte ochelari, să facă pipi în pat, să nu aibă nicio atracţie. Doi adolescenţi se luptă cu demonii sociali, cu anomaliile lumii în care trăiesc, cu trecutul lor dezabuzat, mutilat - decoperă relaţia lor autentică, empatică. Ăsta este scriptul de final al filmului: "So I just stayed silent and trying to telepathically communicate...
                how sorry I was about what had happened.
                And I thought of all the grief and sadness...
                and fucked up suffering in the world...
                and it made me want to escape.
                I wished with all my heart that we could just...
                Ieave this world behind.
                Rise like two angels in the night and magically...
                disappear."
Acum mă întreb ce anume a determinat furia persoanelor de decizie împotriva acestei opere necruţător de sincere, autentice, percutante. La un prim nivel de receptare lumea nu vede decât nuditatea sexuală, perversiunea, pederastia, homosexualitatea, scârboşenia crasă a unei lumi fără scupule, limbajul frust. Ar fi prea simplu să fie doar atât. Însuşi titlul sugerează o receptare mai difuză şi mai nuanţată a mesajului. Există lucruri care deşi nu se văd, există. Ele trebuie aflate. Unul dintre ele, şi cu o greutate greu de evaluat, este memoria umană. In adâncurile sale omul este singur şi nefericit; este atât de minunat când cineva ajunge să se înţeleagă prin altul, să se regăsească în hăul uitării de sine. Şi este ideal dacă această regăsire nu este determinată de un trecut traumatizant, frustrant, dureros, tenebros! Nu întotdeauna este posibil însă. De ce să nu se vorbească despre astfel de lucruri, care sunt, evident, extrem de neplăcute? Dar ele există, sunt aşa cum sunt. 

În România acest film nu a rulat pe marile ecrane, dar este disponibil pe DVD, şi poartă titlul "Misterele tinereţii".   

          

Comments

[laurentiu bratan]

salut vlade, nu cred ca e vorba de pudibonderie. n-am vazut filmul, dar probabil ca intra in acea categorie de flme independente pe care distribuitorii romani se feresc sa le cumpere si distribuie pentru ca nu-si recupereaza nici macar cheltuielile, cu atat mai mult sa castige ceva! cauza e deci publicul, care nu (mai) merge decat la block-buster-uri hollywoodiene... laurentiu

[DA]

Am vazut shi eu filmul recent, shi marturisesc ca a fost absolut din intamplare, fara sa fi citit vreo recenzie in prealabil. De ce nu a auzit decat prea putzina lume de Mysterious Skin (2004)? Deshi a luat premii, nu cred ca a fost niciodata distribuit masiv pentru ca nu a avut in spate mashina de PR a vreunui studio mare. Un motiv principal mi se pare faptul ca ataca frontal dintr-un unghi mai neobisnuit un subiect care este un etern cal de bataie al cinematografiei independente: disfunctzionalitatea familiei americane, viatza de suburbie sau in orashele in care nu se intampla nimic, lipsa de comunicare shi ipocrizia instituziilor care sunt ridicate in slavi (in cazul de fatza, echipa de baseball, ritual macho de trecere care ii traumatizeaza pe multzi). Pedofilia mi se pare mai putzin importanta, la fel ca shi aspectul gay. Subiectul a fost abordat shi de alte filme (cum ar fi de exemplu, American Beauty regizat de Sam Mendes, 1999, shi Ice Storm, Ang Lee, 1997), dar filmul lui Gregg Araki difera prin perspective mult mai dura shi in acelashi timp lirica, amintind poate de cinematografia din Requiem for a Dream al lui Darren Aronofsky.. Povestea celor doi adolescentzi, unul obsedat ca a fost rapit de extratereshtri shi incercand sa ishi clarifice falsele amintiri, shi celalalt care se prostitueaza ca sa uite, este tragica, dura shi lipsita de sperantza. In ciuda actorilor absolut extraordinari (mai ales Joseph Gordon-Levitt), distributzia nu include pe nimeni care ofera succes de casa garantat… Nu este o combinatzie prea pe placul celor care cauta senzatzii tari cand se duc in weekend la film.

[Vladimir B.]

În zilele care au trecut de la publicarea acestui material am aşteptat reacţii, dar şi încercat să culeg în domeniul românesc (cel puţin!) al internetului referinţe la acest film. Nu am găsit. Şi cred că încerc să înţeleg de ce. Şi nu încerc câtuşi de puţin să fac o sociolgie a receptării, ar fi prea mult! Doresc să fac remarca că a distrubui un asfel de flim în RO este absolut exclus; poate că apatia şi îngustimea distribuitorilor nu trebuie puse la înaintare, căci e vorba de o producţie independentă, şi lumea nu se înghesuie la aşa ceva...pe de altă parte, e vorba de o tematică nu numai delicată, ci şi cumplit de adevărată, reală. Lumea e sufocată realmente de tot soiul de degeneraţi, iar corpul social se preface a nu-i observa, sau îi ignoră suveran. Araki a adus mizeria umană de sub preş, în faţa ochilor, pe ecran...Noi cum reacţionăm?! Ce putem face în acest sens? 

[vlah]

Cum mi se pare acest comentariu?! Cam tras de par. Filmul are o acuratete pe care nu o simti in aceste randuri. Hmmm

[trecator]

Mda, mie personal filmul mi-a lasat un gust amar de tot! Decandenta si reactiune. Totusi, cheia ta de lectura a acestuia mi se pare demna de pus in discutie. Se mai baga cineva, dar sa fi vazut filmul? Caci altfel nu avem despre ce discuta.