Lumea se agita, muzeul tace!

23.03.2009

Puterea poate fi oricum, şi de mai multe feluri!

Spaţiul public însă e definit de atitudinile şi comportamentele tuturor celorlalţi, care nu fac parte din exerciţiul şi funcţiile puterii. Petiţia lansată de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România e semnată în acest moment de aproape 1000 de persoane, fapt că societatea civilă reacţionează univoc şi energic la documentul abuziv, emis de Guvernul României, şi pe care l-am comentat în afişarea mea anterioară de pe blog. A trecut o săptămână de la luarea mea de poziţie, şi deja 5 - de la publicarea petiţiei amintite.

Câteva observaţii frugale, telegrafice pe marginea a ceea ce observ în ultimele zile, la tema dată:

1. Muzeul Naţional de Artă al României nu şi-a exprimat în mod public dezacordul cu acea HG, care o deposedează de o bună parte din piesele pe care le deţine; nici site-ul instituţiei nu conţine nicio declaraţie în acest sens. Presa a reacţionat ca efect al acestei HG, acum e rândul păgubitului să nu fie de acord cu această acţiune!;

2. Deşi analiza sumară a listei semnatarilor ne arată că printre aceştia se află destule persoane cu pondere şi influenţă în lumea istoriei artei şi a restaurării, mă tem că dacă vocea lor va rămâne circumscrisă mediului internautic (deci virtual!), şi nu va fi revendicată de cei implicaţi în conflict - puterea e liberă să-şi ducă la capăt proiectul de translare a "fondului cantacuzin".

3. Nicăieri nu s-a vorbit în mod răspicat că această mutare a bunurilor culturale se (intenţionează) a face sfidând Legea nr. 182 / 2000, privind protejarea patrimoniului cultural naţional, care prevede că pentru astfel de operaţiuni e nevoie de avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, abilitată să "coordoneze activităţile specifice patrimoniului cultural naţional mobil" (art. 6, alineatul 1, introdus de Legea 488 / 2006);

4. Tot Legea nr. 182 / 2000 ne spune: "Protejarea patrimoniului cultural mobil este realizată pri intermediul autorităţilor administraţiei publice, al unor instituţii specializate, cum sunt muzeele, colecţiile publice, casele memoriale, arhivele şi bibliotecile, al cultelor religioase şi instituţiilor acleziastice, precum şi a organizaţiilor neguvernamentale cu activitatea în domeniu" (art.2, alineatul 5, introdus de Legea 488 / 2006), de unde reiese cu claritate că cele două entităţi, Adminstraţia Prezidenţială şi Muzeul Naţional de Artă al României, sunt chemate să protejeze (şi) acele bunuri, care se intenţionează a se amplasa în butaforia fostei mănăstiri Cotroceni. Strămutarea lor din muzeu, sigur, nu va fi deloc în favoarea pieselor de artă, opinează majoritatea specialiştilor de profil;

5. Şi o ultimă remarcă. Mă îndoiesc de formularea din HG nr. 194, precum că piesele "fondului cantacuzin" sunt "proprietate privată a statului"! Colecţia aceasta este un bun public.