De sărbătoarea Sfântului Gheorghe

Ziua a început cel puţin ciudat pentru mine! Cu un accident rutier la care am fost martor. Traversam Şos. Kiseleff pe trecerea de pietoni, grabit, că ţine puţin verdele pentru noi...(deşi lumea e creată de pietoni, vorba inegalabililor Ilf şi Petrov!), iar imediat ce am păşit pe trotuarul de vis-a-vis, aud în preajmă o buşitură puternică, un ins a intrat din plin cu maşina în semaforul din faţa lui...Nu am nicio explicaţie pentru această tamponare, cert este că toţi cei trei aflaţi în autoturism erau şocaţi, şi din fericire, nimeni nu a fost traumatizat fizic. Probabil că a dorit să depăşească pe unul din faţă, în trombă, şi a pierdut controlul maşinii. Inexplicabil.

Am mers la slujbă. La marea biserică a Sfântului Gheorghe din inima capitalei, unde e şi monumentului "Kilometrul 0" era o coadă imensă, la lumânări. În interior -- iarăşi lume puhoi, animaţie şi o agitaţie nefirească. Mereu m'am gândit la acest aspect: de ce se înghesuie lumea de marile sărbători la biserici, ei chiar cred că minunile se întâmplă doar atunci când le aştepţi sau le invoci, când te laşi purtat de valurile habotniciei şi a mojiciei care explodează realmente în astfel de zile!? Mai cuviincios ar fi să credem că acestea se întâmplă la fel de subit şi pe neprins de veste, ca şi accidentul evocat în treacăt mai sus. 

Până la urmă am renunţat să îmi tot fac loc printre oamenii în continuă mişcare, numai slujbă nu se putea numi atmosfera de acolo, şi am ieşit. La Biserica Rusă (paraclisul universitar) era lume puţină, dar cuminte şi atent-ascultătoare. Se predica când am ajuns eu. Imediat după citirea pericopei evaghelice. Cuvântul era despre Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, evident. Mi-am amintit atunci că prima mea lucrare de an, la facultate, la Kiev fiind, a fost taman despre o icoană cu reprezentarea Sfântului Gheorghe, executata de zugravul Mihail Leontovici la anul 1806, din colecţia Muzeului Naţional de artă din Chişinău. Atunci, în 1989, citisem pentru prima oară viaţa minunată a acestui prea-iubit sfânt în întreaga lume ortodoxă, şi nu numai. Şi atunci, ca şi astăzi, m-a suprins accentul pus pe minunea sa cea mai mare: omorârea balaurului. Dar, doar acum am înţeles profund sensul acestei minuni. Căci nu balaurul era marea problemă a acelei cetăţi, ci faptul că toţi locuitorii ei erau nişte închinători la idoli. Prin bărbăţia şi exemplul său de luptător, Mucenicul a convertit întreaga comunitate la dreapta-credinţă, iar uciderea monstrului în piaţa centrală a cetăţii a fost pentru ei toţi argumentul major pentru trecerea la Hristos-Domnul! Când iconarul înţelegea asta, el reprezenta lume pohoi pe zidurile cetăţii asediate de Rău, când era mai puţin încredinţat -- punea accentul doar pe lupta Mucenicului cu Balaurul, arătând, mult mai subtil, lupta Binelui cu Răul.   

Comments

[trecator]

Povestea asta cu dihotomia "fulgerator" / "imbulzitor" mi-a amintit de indemnul Sfintilor Parinti de a ne considera vase alese. Mai simplu, omul este un vas curat la nastere, si e la latitudinea lui cu ce-l umple pe acesta pe parcursul vietii sale; cu Duhul lui Dumnezeu sau cu tenebre, frica, nevolniciile acestei vieti. Poate ca si printre cei ce se inghesuie pe la marile sarbatori in biserici sunt multi traitori in Domnul, astfel puindu-se la incercare, inconstient. Cum si printre cei care injura copios, urzesc rele -- sunt si cei ce se vor mantui, caindu-se in ceasul cel de pe urma! Caci omul nu e rau pe de-a intregul, si nu e stricacios decat partial. Omul nu e rau defintiv. Ci sporadic. Pe alocuri, cum a ar veni, caci "liberul arbitru" il are deopotriva cu Duhul daruit la botez. 

[cristina]

Nu cred ca e vorba de asteptarea vreunei minuni. Un parinte mi-a explicat foarte simplu si logic: asa cum noi ne serbam ziua de nastere si onomastica, tot asa oamenii vin sa-i celebreze pe sfinti, de ziua lor. Nu vad nimic rau in asta, premisa e buna. Atunci isi amintesc de biserica si cei care nu-i calca pragul, in mod obisnuit. Ca lucrurile denatureaza intr-o mare imbulzeala, e alta problema. Cind o adunatura de oameni are un scop comun, ei sint solidari, iar cind au un scop individual-devin rivali.

[Monahul]

intru totul de acord ca minunile de la Dumnezeu nu se dau cand oamenii devin abulici, nepoliticosi si nerabdatori unii cu altii! acestea mai degraba se suspenda, devin nevazute...totusi, icoana Sf.Gheorghe poate avea mai multe conotatii decat cele evocate, fugitiv. 

[Ligia Parvulescu]

"Mereu m'am gândit la acest aspect: de ce se înghesuie lumea de marile sărbători la biserici, ei chiar cred că minunile se întâmplă doar atunci când le aştepţi sau le invoci, când te laşi purtat de valurile habotniciei şi a mojiciei care explodează realmente în astfel de zile!? Mai cuviincios ar fi să credem că acestea se întâmplă la fel de subit şi pe neprins de veste, ca şi accidentul evocat în treacăt mai sus."Exact asa ma gandesc si eu. In plus, mai e o problema - si cine stie, e problema mea...:) - pe mine ma deranjeaza mult un lucru - cum oamenii sunt atat de ipocriti incat sunt buni unul cu altul doar de sarbatorile religioase si-n rest nu, in rest fac tot felul de lucruri urate si-si traiesc vietile anapoda, considerand ca totul se poate compensa cu o vorba buna de ocazia unui sfant. No way.E o discutie lunga, cea despre religie, oricum...