Călătorie şi ctitorie

Călătoriile contemporane diferă de cele de altădată. Descopăr treptat că multă lume preferă turismul auto, parcurgând mii şi mii de km. de-a lungul a mai multor ţări, înfruntând necunoscutul, neprevăzutul, misteriosul, dar şi bucuriile sunt cu atât mai mari, mai profunde. E altfel decât atunci când apelezi la globalizatul turism all inclusive. Graniţe, vame, campinguri, drumuri goale sau ambuteiate, spălat neconvenţional (râuri, ligheane, mări etc.), negociere a tarifelor de cazare etc. -- toate fac parte din călătorii, pelerinaje. Am descoperit şi noi acest gen de voiaj, anul trecut, când am vizitat Serbia, Muntenegru şi Turcia, de fapt, imensul Istanbul (căci face cât o ţară, şi două milenii de artă). Ce reconfortant şi bine este să hălăduieşti în voie pe meridianele lumii, să constaţi cât de limitat te simţi când stai pe loc. (Deşi constatarea asta poate fi contrazisă de biografia şi traseul spiritual al lui Kant, care nu a părăsit niciodată Koeningsbergul!). 

La actul ctitoriei m-am gândit când, de 1 mai, am ajuns la parohia Sfântul Nicolae de la Câmpina. Ştiam de multă vreme că e un loc emblematic din punct de vedere al coagulării unei comunităţi pravoslavnice, în jurul unui program spiritual şi arhitectural de mare anvergură. De fapt, despre o numeroasă familie creştină. Şi iată, am ajuns acolo. Totul s-a structurat în jurul a două repere: biserica veche şi casa parohială, ambele de secol XIX. Acum avem mai multe construcţii, şi o curte comună, care conţine: biserica nouă, cu două turle, grădiniţa de copii Waldorf, complex multifuncţional (trapeză, sală de conferinţe, loc de întîlnire), garaj, anexe gospodăreşti, teren de joacă pentru copii etc. Spaţiul dintre contrucţii este şi el "construit" şi parcelat după un plan coerent, după planurile unei arhitecturi jardiniere, cu multitudine de flori şi arbuşti exotici. Toate au la bază actul ctitoriei, a Darului -- ofranda omului pentru om. Ctitoria nu este doar actul pur al donaţiei dezinteresate, ci şi voinţa expresă de a transcende lucrarea timpului, de a scăpa de uitarea specific mundană, un mod de a te sustrage pierderii numelui...

Ştefan Câlţia m-a invitat personal în acest loc, căci şi-a lansat acolo albumul Desene la Herina. Astfel am putut vedea pe viu truda a peste un deceniu a soţiei sale, arhitecta Livia Câlţia. Şi trebuie să recunosc că cele văzute m-au făcut să cred că atâta vreme cât mai există astfel de oameni, tradiţia mai pâlpâie; tradiţia formelor, tradiţia măsurii, tradiţia nuanţelor, tradiţia armoniei...gustul şi priceperea, imaginaţia şi profesionalismul, experienţa şi inovaţia -- sunt tot atâtea dimensiuni şi calităţi pe care le poţi proba aievea, dacă treci de poarta parohiei ortodoxe Sfântul Nicolae de la Câmpina. Un loc minunat şi primitor care se primeneşte continuu, precum o veritabilă work in progress. Cine mai poate susţine că arta contemporană nu se hrăneşte din tradiţia seculară? 
Fotografii: Vladimir Bulat   

Comments

[ligia crosman]

apropo de excursii si calatorii!astazi, o fetiscana imi trece pragul magazinului si ma intreaba daca am sacde dormit. studenta la arhitectura fiind, imi spune ca vrea sa'si ingheteanul si sa plece intr'o calatorie prin lume, sa traiasca din ce o gasi sa munceasca, sa se spele unde o gasi o fantana, sa nu stea prea mult intr'un loc, sa se perinde, sa viziteze cat mai mult, sa cunoasca locuri si oameni noi,fara sa'si bata prea mult capul cu confortul personal.