Chişinăul organicist

27.05.2009

Consider că s-ar putea concepe o adevarata istorie a relaţiei oraşului cu natura, a intrepătrunderii habitatului uman cu vegetaţia, a bunei vecinătăţi a siturilor naturale preexistente şi premergatoare, cu actul construit, modelat. Stihia naturală convieţuia organic cu pretenţia confortului mundan. Prin aceste câteva exemple încerc să arăt cum vechile zidiri subsumau ideea expusă mai sus...

Poarta de acces în curtea uneia din cele mai vechi biserici a Chişinăului (cu hramul Naşterii Maicii Domnului), biserica denumită Mazarachi, după numele celui care pe la anul 1752 rezidea pe acel loc un lăcaş de zid, înlocuind-o pe cea veche, probabil de lemn, dar a cărei datare rămâne încă incertă. Construcţia din imagine a fost ridicată pe la 1827 (cf.incripţiei de pe cheia de boltă), şi a rămas nemodificată până astăzi. Are un aspect simplu, dar bine înscris în ambianţa naturală, deopotrivă cu biserica poziţionată în interiorul unei curţi, mărginite de vârfurile unui deal. Există un zid de incintă din piatră, astfel încât monumentul e protejat din toate părţile. Trebuie menţionat că biserica Mazarachi e situată în vatra vechiului nucleu al Chişinăului, la poalele locului unde se afla cişmeaua care a şi dat numele urbei. În jurul acestui deal se aflau primele uliţe şi pieţe, construcţii civile şi biserici. Lucrul acesta se probează prin existenţa unei hărţi schematice, păstrate de la 1800. Probabil că va veni momentul să o plasez şi aici. Dar în alt context.
Casa asta "rustică" se află pe str. Moara Roşie, puţin mai spre vest de monumentul ce a dat numele străzii. O casă care defineşte după mine specificul arhaicului Chişinău, construită din paiantă şi lemn, cu intrarea direct din stradă, cu uşa încadrată de două ferestre mici. Acum accesul de la stradă a fost obturat, dar fisurile arată exact configuraţia iniţială a edificiului. Materialele naturale: lemnul, lutul şi olanele arse de pe acoperiş arată armonizarea acestui edificiu cu duhul periferiei, cum era acel loc la finele celui de-al XIX-lea veac. Astazi zona este în plină ascensiune, în jur se construiesc blocuri, iar vis-a-vis e ambasada Cehiei. Oaza asta arhitecturală trebuie şi merită conservată.
Unul din corpurile spitalului de boli infecţioase, situat la intersecţia dintre străzile Toma Ciorbă şi Mitropolit Dosoftei. Din punct de vedere arhitectural edificiul nu reprezintă interes, dar contopirea lui în natura sezonieră îl face pitoresc din perspectiva discuţiei noastre. Treptele ascunse printre bucuieni şi florile spontane, poteca năpădită şi ea de vegetaţie, zidurile cu a lor culoare nediscordantă -- fac din această secvenţă o imagine de neuitat, şi accentuează taman ceea ce defineşte şarmul de altădată al oraşului de pe Bâc. Specificitate tot mai tocită, mai discretă, complet ignorată de boom-ul actual imobiliar-constructiv. Or, Chişinăul meu e acesta, nicidecum cel pervertit şi impersonal care se instaurează cam aşa: insinuant, hidos, papagalicesc, corporatist, rece, anti-organicist.
Edificiul acesta e considerat de importanţă naţională, e situat pe strada Alexandru cel Bun nr. 113. E din ultimele decade ale secolului al XIX-lea. Îmi place deosebit de mult poziţionarea lui la încrucişarea cu strada Sfatul Ţării. Treptat, această perlă arhitecturală va fi înghiţită de pământ, dar cât de fericiţi au fost şi sunt cei care au văzut-o şi admirat-o! Aspectul ei exterior ar fi o minunată lecţie pentru impotenţa şi sterilitatea arhitecţilor de azi, lipsiţi de imaginaţie şi spirit creator...
Iată un element al mobilierului urban, printre puţinele supravieţuite la Chişinău. Pe stâlpii de lemn de înaltă tensiune se amplasau aceste, să le zicem, balconaşe cu cadru de oţel, destinate electricienilor. Dincolo de aspectul lor utilitar, eu le găsesc foarte expresive din perepectivă plastică, şi se impune conservarea lor măcar in situ, tocmai pentru a arăta prezenţa acestora în economia urbană a secolului XX. Această instalaţie este situată pe strada Sfatul Ţării, pe porţiunea dntre str. Columna şi Alexandru cel Bun. Ambianţa foarte verde e de remarcat şi în acest caz; Chişinăul în general rămâne foarte verde, practic nu se taie copaci.
Vedere pe str. Bogdan Petriceicu Haşdeu, în fundal biserica Buna Vestire, sfinţită la 1810. Există şi o pisanie care confirmă această datare, scrisă în limba română, cu caractere slavoneşti. Dar şi mai important în acestă fotografie este faptul că arată straturi culturale distincte, epoci care coexistă organic, cu tot ce poate conţine o stradă, chiar şi pilonul din beton din prim-plan este semnficativ pentru civilizaţia urbană, care arată la ce adâncime e amplasată ţeava reţelei de gaz. Repere tehnice, duhovniceşti, arhitecturale...