...asta poate fi un traseu de duminica dupa-amiza. Gandul ne-a rasarit dupa ce am vazut o emisiune in care se derulau niste imagini incantatoare prin simplitatea lor, "protagonist" fiind
Conacul dintre vii. Purcedem pentru prima oara la Urlati, care are statut de oras, indemnati de acele filmari. De fapt, multe localitati de acest fel sunt orase, in Romania. Dupa orbecaielile inerente oricarei iesiri de la sfarsit de saptamana, pentru ca stam foarte prost cu indicatoarele, ajungem pe aleea asfaltata direct pana in poarta conacului. Poarta inchisa, evident. Dar un portar inimos ne lasa cu generozitate sa vizitam domeniul, adica curtea larga a conacului. Descoperim o gospodarie foarte ingrijita, si o arhitectura veche reconditionata cu multa pasiune si pricepere, exact asa cum ne-ar fi placut si noua sa o facem, daca eram noi stapanii acelei proprietati...
Grija pentru detaliu, intelegerea pentru intreg, pentru vestigiile lasate de stramosii acelor locuri se vede preste tot, in orice colt a acelei curti scaldate de lumina amiezii de final mai. Pentru ca nu era program pentru public, nu am putut admira interioarele, adica crama, camerele de cazare, receptia, insa ceea ce am "palpat cu ochii" din exterior, zau ca nu era deloc neglijabil. Dimpotriva. Demn de toata lauda.
Amplasarea minunata a Urlatilor, in inima podgoriilor, nu a diminat insa din tristetea de a nu fi putut cumpara nici macar macar o sticla de vin credibil! E drept, cativa comercianti descinsi de-a lungul soselei nationale Ploiesti-Bizau vindeau niste licori, dar culorile lor pervertite la soare nu ma incredintau ca sunt buvabile...poate gresesc? Ma asteptam, nu stiu de ce, la standuri si crame cu vinurile celebre ale zonei. Dar tot dughenele specializate ale capitalei imi vor bucura papilele gustative si mica colectie de vinuri...
Si pentru a nu repeta drumul spre Bucuresti, via Ploiesti, am decis sa ne intoarcem printr-o zona mai pitoreasca, nebatatorita, astfel am "coborat" de la Urlati pe drumul 1D ce merge spre Urziceni, pana la Ciolanii de Jos (ce nume superb!), iar de acolo -- spre comuna Brazii, traversand calea ferata. Portiunea pana la Brazii se face partial printr-o padurice si lanuri de grau.
Chiar daca drumul asfaltat este destul de spart, cu gropi pline cu apa adunata de la ploia din ajun, garantez ca e o zona de agrement de toata frumusetea si linistea, cu o vegetatie bogata, colorata, cu flori multicolore, vii, cum numai campia stie sa le daruiasca din plin. Se traverseaza apoi raul Prahova, si drumul te duce, serpuind cu multa eleganta, direct spre Fierbinti-Targ, in care se ajunge pe un drum accidentat, pavat pe alocuri, si apoi acesta trece pe fundul unui fost lac de acumulare -- atmosfera cel putin stranie, care te incanta. Dar oare nu din rutina zilelor lucratoare ale saptamanii vrem sa lasam in urma atunci cand parasim Bucurestiul, fie si pentru cateva ore bune? De la
Fierbinti-Targ e foarte aproape manastirea Caldarusani, iar de acolo, prin Moara Vlasiei si Stefanesti se ajunge la centru capitalei...Iata un traseu duminical posibil facut spre recreere, aer curat si liniste in mijlocul unei naturi autentice, inca neatinse de "turismul manelizat si excesiv de vocal" al Vaii Prahovei.
/image%2F1408164%2F20250112%2Fob_85e1b5_polia-chentoff-possibly-of-caresse-cr.jpg)
/image%2F1408164%2F20241123%2Fob_542c83_2455566327-0.jpeg)
/image%2F1408164%2F20241109%2Fob_5c951a_91u-csgvdml-ac-uf1000-1000-ql80.jpg)
/image%2F1408164%2F20241008%2Fob_6a1d47_8-octombrie-ierarhul-nonnus-se-roaga.jpg)