Privire tăcută...

28.07.2009

Cu nişte ani în urmă când pătrunzând în unul din depozitele cu artă ale instituţiei noastre, şi desoperind acest portret dublu ( e un autoportret al artistului Traian Bilțiu-Dăncuș cu soția sa), nu mi-am imaginat că peste un timp acest tablou anonim îmi va defini starea de spirit de dinaintea "vijeliei politice" care se anunţă în acest final de vară, cu adevărat fierbinte! Chipurile celor doi privesc ferm înainte, îl scrutează înţelegător şi cald pe privitor, iar din "întâlnirea" acesta, a privirilor se instalează o linişte benefică, domestică, epicureeană, întrebătoare...Tot astfel încerc că văd eu lucrurile care se vor declanşa mâine. Miza e enormă, speranţele şi mai mari. Căci "plăcile tectonice" ale societăţii moldoveneşti au prins a se mişca încetul cu încetul, şi tot ce se credea până mai ieri statornicit, se duce la vale, se modifică, iar ceea ce încă nu se ştie, se va afla din plin în scurtă vreme. Acum la încheierea a două decenii de la pretinsa "independenţa" a Moldovei, ca stat suveran, încercăm să ne dăm seama ce a însemnat această autodeterminare, care au fost dimensiunile, cadrul conceptual ce a definit-o, şi cum s-a simţit omul în structura statală denumită RM. Bilanţul nu este deloc încurajator. O clică banditesc-financiară domină aproape întregul spectru al vieţii publice, care are la dispoziţie structurile care definesc existenţa unui stat, fără a reuşi însă, altfel decât la nivel propagandistico-demagogic să asigure, buna funcţionare a acestuia. Eu nu prea cred în existenţa sistemului pluripartinic, pentru că, în esenţă, mai multe mafii se aliniază la start pentru o cursă a cărei finalitate este, desigur, supremaţia la pârghiile decizionale, care înseamnă Puterea. Iar Puterea, cel puţin în cazul celui mai sărac stat al Europei înseamnă: pauperizarea majorităţii în favoarea celor care decid, controlează şi guvernează; sfidarea propriilor cetăţeni, prin inexistenţa unei protecţii sociale ferme; intimidarea oricărei insurgenţe; menţinerea unui regim poliţienesc, prin limitarea posibilităţilor de mişcare a cetăţenilor; limitarea accesului la o informare largă asupra proceselor de interes public; descurajarea oricăror iniţiative private şi neasigurarea unui viitor pentru tineretul cu studii superioare; controlul coercitiv şi permanent asupra canalelor mass-media independente; justiţie părtinitoare, aservită intereselor grupurilor de interese; deşănţare a aparatului birocratic; descurajarea accesului la cultură şi artă, printr-o direcţionare a interesului către valori îndoielnice, vulgare şi redundante; corupţie generalizată, devenită endemică...ăsta e "buchetul de fructe" amare pe care le-a cultivat Puterea în anii suveranităţii post-comuniste. Se justifică, oare, această "variantă" de autodeterminare fantomatică?
Privirea tăcută a celor doi din tablou mă fac să cred că nu privim aceeaşi realitate.
A mea e mult mai sumbră, deşi mai am speranţă.
29 iulie va fi ziua în care speranţa mea va primi bună hrană sau mărăcinii deziluziei?

P.S. Propun clipul electoral conceput de părintele Savatie Baştovoi