Skopjie, după 11 ani...

Regăsesc același oraș sumbru, înghesuit, cu o infrastructură complicată, cu o gară feroviară suprapusă, sub care trece un mare bulevard...oraș încă neîntremat după zdrobitorul cutremur de pământ din 1963! Probabil că nu-și va reveni niciodată, sau cândva. Estetica apareiajului de beton parcă și-a oferit un adevărat regal în inima acestui oraș, dar și în periferiile lui. Străvechiul Pod de Piatră, după o îndelungată restaurare, a revenit la funcțiunea sa inițială, de punte peste râul Vardar.
Podul marchează elegant faleza, și este direct legat de principala piață publică a orașului, Piața Macedonia.
Sediul principal al poștei macedonene este poate exemplul cel mai pregnant al esteticii betonului brut. Structura acestui edificiu este din beton masiv, cu șarpantă de oțel.
Dacă dai ocol acesteia, ai sentimentul că te afli în preajma unui OZN pitoresc, dar nu mai puțin gri.
Tot în perioada reconstrucției orașului un grup de arhitecți polonezi au propus formula unui muzeu de artă contemporană, care era la acea dată, după 1964, poate cel mai modernist exemplu de instituție muzeală din Europa. Din spațiile sale vaste se văd secvențe panoramice asupra orașului, iar în părțile laterale poate fi admirată vechea Cetate (Cale), precum și noul stadion, cu niște tribune ce amintesc o gigantică nucă desfăcută în două. Colecția sa de artă este și ea demnă de toată atenția amatorilor de artă actuală! În acest moment se pot vedea lucrările din cadrul Bienalei de tineret, Skopjie 2009.
Catedrala mitropolitană Sfântul Clement de Ohrida este o construcție bizară pentru ”conservatoriștii” zeloși, dar nu mai puțin impresionantă pentru cei care admit că orice timp trebuie să-și aibă arhitectura sa. Aceasta, construită după 1970 se situează, cred, în avangarda curentului înnoitor al arhitecturii ecleziastice a secolului XX. Un exemplu bun, problematizant, interesant de studiat cum a modificat spațiul liturgic, al comuniunii credincioșilor. Nava centrală este efectiv circulară, iar enorașii se adună ca într-un amfiteatru. În fața catedralei se înaltă statuia Mitropolitului Dosithei, cel care a pledat pentru reactivarea Arhiepiscopiei Ohridului și a Macedoniei. Actualmente biserica ortodoxă macedoneană este autocefală. 
După moartea Maicii Tereza, născută la Skopjie, s-a înălțat acest Memorial, care reprezintă apoteoza sincretismului arhitectural; constat că nu există forme, volumetrii și materiale care să nu fi fost incluse în fizionomia acestui edificiu. O construcție cel puțin stranie, deși prin bizareria sa frizează nițel kitsch-ul...
Cam așa se vede gara pe piloni, de pe Muntele Vodno, în drum spre mănăstirea Gorno Nerezi (secolul al XII-lea).
Poate unul din lucrurile cel mai greu explicabile la Skopjie este prezența acestui monument al lui Gheorghi Kastrioti Skanderbeg (denumit Skanderbeu), voievodul Albaniei, căci o statuie similară tronează și în centrul Tiranei! Să fie, oare, acest insert simbolic un pas hotărât spre afirmarea ”Albaniei Mari”, după cum trâmbițează anumite grupuri naționaliste ale albanezilor? Mi-amintesc că acum 11 ani cercurile intelectuale ale macedonenilor erau foarte îngrijorate de o atare perspectivă; iar atunci această statuie încă nu trona în preajma zonei denumite Čaršija, partea veche, istorică a orașului...Se pare că lucrurile au avansat, și nu neapărat în direcția bună pentru slavii meridionali. Vreau să cred că acest spațiu nu va întregi raptul samovolnic produs prin autoproclamarea enclavei Kosovo! Lucrurile sunt foarte complicate...
Din orașul vechi am extras și acest minunat fragment de pictură murală, finețea și delicatețea desenului m-au cucerit. Păcat că viața lui nu va fi lungă, căci după cum bine se vede, casa stă să se prăbușească, e complet subredă, iar astfel de detalii nici nu le mai vede nimeni. Astfel, poate, i se va prelungi existența...
   
O foarte frumoasă selecție de fotografii din Skopjie se mai poate vedea și aici. Dar acestea nu îmi aparțin, ci lui Alan Grant. Tot acolo se mai pot parcurge și alte secvențe ale încântătoarei Macedonii. Omul are ochi bun.

Comments

[Ada Kalhoun]

As dori ca ceea ce se preconizeaza a fi Catedrala Mantuirii Neamului sa aiba valentele Catedralei din Skopjie -- adica sa ajunga un prilej de discutie si problematizare pentru viitorime. Dar nu va
fi asa, noi suntem predictibili si docili in fata asa-zisei "traditii".  

[Vladimir Bulat]

@Trecatorule,ai perfecta dreptate, catedrala Sf.Clement de Ohrida creaza o tensiune conceptuala si problematizeaza spatiul liturgic, aflat in flagrant contrast cu bisericile zise "traditionale", aflate in proximitatea Skopjiei. Dupa 1970, cand a aparut acest monument, ortodoxia pe atunci "jugoslava", isi permitea astfel de experimente tocmai pentru ca slavii sarbi, macedoneni, muntenegreni erau dispusi sa discute la modul matur si asumat despre ce inseamna cu adevarat "Traditie", adica despre posibilitatea trairii in act, adica la timpul prezent, a "lucrarii Duhului"; adica probleme terologice de prima marime si importanta maxima. Au aratat prin aceasta arhitectura atipica tocmai convingerea ca biserica e un recipient mereu deschis, si nu doar o carcasa ce seamana cu o cruce. Eu m-am simtit deosebit de confortabil in acel "ceaun intors-cu-gura-in-jos", caci mi-a amintit de vatra stramosilor, de mamaliga rotunda in jurul careia se aduna cei ai casei...Iar turnul clopotnita l-am perceput aidoma unui paratrasnet.

[trecator]

Bine ai revenit, Vladimir!Ai fost atat de absent pe blog, incat am si pierdut obisnuinta de a-l consulta. Dar am decoperit lucruri foarte incitante, mai ales Catedrala din Skopjie, care mi se pare un exemplu bun de "nou inceput"...cum era cu putinta sa aiba niste slavi, la o umbra a Europei capitaliste, atata imaginatie, curaj si buna-dispozitie? Iata, pentru noi romanii, care ne impaunam ca "renastem" Ortodoxia, o provocare autentica, un prilej de meditatie, un sut pe poarta!Dar si despre betoane se poate medita indelung, caci de la aparitia lor inca nu s-a pus foarte serios problema longevitatii lor.