Coada la viză

06.01.2007

Anul 2007 a debutat cu vestea tristă pentru majoritatea basarabenilor: obligativitatea de a procura o viză pentru a putea intra sau tranzita teritoriul României! Ceea ce era acum un an doar un zvon, o posibilitate, un ecou inflamant, a devenit o dată cu intrarea României în U.E. o realitate şi lege. Am văzut la televizor cozi la singurul consulat al României, la Chişinău, am auzit isterii, proteste, nemulţumiri, ameninţări, plânsete, ocară. Basarabenii se comportă ca şi cum li se cuvine totul, fără a oferi NIMIC în schimb. N-au învăţat încă respectul faţă de această ţară, nu i-au însuşit cum se cade limba, nu-i cunosc istoria la nivelul cuvenit etc. Mulţi dintre ei şi-au vândut demult cetăţenia, şi-au bătut joc de instituţiile acestei ţări (aşa imperfecte şi defectuos cum funcţionează ele, dar le-au asigurat multora, de-a lungul anilor, statutul de cetăţeni, le-au repartizat locuinţe, le-au acordat un şir de privelegii şi înlesniri etc!), şi-au creat o proastă faimă... Acum, probabil, a venit ora "limpezirii apelor", a trierii oneştilor cetăţeni de cei care din calcul şi oportunism au călcat această ţară în lung şi în lat, au făcut afaceri oneroase, au profitat cât au putut, au bişniţărit ani în şir. Încerc să fiu imparţial, să nu ţin partea nimănui, dar nu îmi pot reprima întrebarea: ce de majoritatea doritorilor de cetaţenie română s-au pus pe treabă de-abia şi doar în momentul în care s-a afirmat şi declarat răspicat că România face eforturi de a adera la U.E., şi nu mai devreme??? Am fost în toţi aceşti ani în România şi am urmărit cum a evoluat această procedură... Personal, am obţinut/redobândit cetăţenia română în anul 1992, cu mult înaintea absolvirii facultăţii, şi deci nu-mi puneam încă problema oportunităţilor pe care actul meu le putea implica. N-am făcut-o din niciun calcul sau scop, ci mi-am redobândit un drept, pe baza dovezii că părinţii mei erau născuţi în Regatul Român! Până la epoca oportuniştilor, disperaţilor, şmecherilor, afaceriştilor era încă departe. Aş putea scrie o carte despre această evoluţie, finalizată, oarecum firesc, cu regimul de vize ce a încununat aderarea la U.E. a României. Poate mă voi apuca într-o zi de scrierea ei...Până atunci, mă mândresc că nu am făcut paradă de ideea de patriotism, şi am obţinut ceea ce mi se cuvenea cu trudă, onestitate, dăruire, smerenie şi modestie. E ceea ce doresc şi altora! Fără a se plânge în gura mare că li se fac nedreptăţi şi discriminări...În esenţă, cred că derivele şi defecţiunile Republicii Moldova (ca şi însăşi existenţa acestei formaţiuni statale) sunt proiecţia fidelă a cetăţenilor care o populează!