Călăuza se cheamă

Sfântul ANASTASIE SINAITUL

"Începutul cuvintelor Tale, Hristoase, este adevărul, iar mai vîrtos Tu eşti Dumnezeu Cuvântul, Adevărul Cel adevărat, ca Cela ce după adevăr din adevărul Părintesc cel mai presus de adevăr eşti odraslă şi adevăr, Carele iubitorilor şi lucrătorilor adevărului Tău făgăduieşti trimiterea Duhului Adevărului şi zici: Iar Mângîietorul, pre Carele voi trimite vouă în numele Tatălui Meu, Duhul adevărului, Acela vă va povăţui pre voi la tot adevărul, că nu voi veţi fi cei ce grăiţi, ci Duhul adevărului va fi cel ce grăieşte întru voi adevărul (In. 16, 13; Mt. 10, 20). Fiindcă şi ceia ce oamenilor vor să le pescuiască şi să le arate din adâncuri fără de chip mărgăritarele de lumină purtătoare şi de mult preţ, dezbrăcându-se de tot veşmântul, şi cu untdelemn umplînd gura sa, şi duh trăgînd îndestul din văzduh pre nări, se aruncă în adâncul acela înfricoşat şi întunecos. Iară pilda aceasta arată, pre cît socot, că tot omul care voieşte să cerceteze adâncurile duhovniceştilor ape şi dogme şi să vîneze dintr-însele mărgăritarele cele Dumnezeieşti şi curate, gol trebuie să fie de tot veşmântul împătimirii, şi pre Duhul Sfânt prin nările sufletului să Îl tragă şi să Îl ţină, după Sfântul care grăieşte: Duhul Sfânt este cel ce se află mie în nas, suflarea A-tot-ţiitorului este ceea ce mă învaţă (Iov 27, 3; 32, 8), şi: Gura mea am deschis şi am tras duh, care este untul de lemn al bucuriei (Ps. 118, 131; 44, 9), încît să se plinească asupra unuia ca acesta Dumnezeiescul cuvânt ce zice: Omul cel bun din comoara cea bună a inimei scoate cele bune, precum, negreşit, şi omul cel pătimaş din comoara cea pătimaşă a inimii scoate cele rele (vezi Mt. 12, 35). Că nu este atît de mare primejdia asupra celor carii cutează asupra adâncului apelor cît asupra pătimaşilor carii se apucă să cerceteze adâncurile Sfinţitelor Scripturi, pentru că numai Duhul Sfânt, ca un Dumnezeu, poate Dumnezeieştile adâncuri a cerceta.

Pentru aceasta a şi zis un înţelept că „mai întîi pre sine însuşi se cade omului a se curăţi, şi abia apoi, către cel curat, a grăi” . Că dacă Pavel, pre Hristos avîndu-l grăitor în sine, şi pînă la al treilea cer înălţîndu-se, şi în rai negrăite graiuri învăţîndu-se, şi zicând că de acum nu mai viez eu, ci viază în mine Hristos (1 Cor. 2, 10), Corinthenilor le-a scris că din parte grăim, şi din parte cunoaştem (2 Cor. 12, 2, 4), cine poate spune „desăvârşit grăiesc” şi „desăvârşit cunosc”, iar mai vîrtos cele privitoare la Dumnezeu, Cel de necuprins? Precum şi alt cuvântător de Dumnezeu, grăind prin Duhul Sfânt, zicea: „Mi se cutremură şi limba, şi auzul, şi cugetul când grăiesc despre Dumnezeu” , că nu e fără de primejdie a grăi despre Dumnezeu. Dar unii, nepricepînd, nici chibzuind acestea, carii nu ştiu cum lucrează nici cele din pîntecele sale, ci întru patimile necinstei şi în mocirla plăcerilor se tăvălesc, socot eu, neştiind nici dacă este Duh Sfânt (Fapte 19, 12) , ci toate voile trupului şi ale plăcerilor fără frică lucrîndu-le, prin prăvălii şi prin case de curvie şi prin pieţe şi prin băi sfîşie şi batjocoresc tainele lui Hristos şi aduc asupra lor hula necredincioşilor, cel mai ades şterpelind de pe la Părinţi vreo două vorbuliţe sau trei locşoare şi pre deasupra învăţîndu-le; iar în temeiul acestora dându-se pre sine drept dascăli – nu puşi de Dumnezeu, ci mişcaţi de patimi – din cuget iubitor de slavă deşartă şi de plăceri, pentru cîştig necuvios (Tit 1, 11), de multe ori ca Iuda vînd porcilor şi nevrednicilor Dumnezeieştile mărgăritare ale cuvântului. Căci, precum se poate afla din hronicarii bisericeşti ai acelor vremi, cele mai multe dintre eresuri din iubire de stăpânire cu slavă deşartă, şi din iubire de argint, şi din dorinţa de a plăcea oamenilor, şi din trufie s-au făcut, iar eresiarhii n-ar fi fost într-acest chip orbiţi dacă prin osteneală şi postnicie şi despătimire L-ar fi făcut pre Duhul Cel Prea-Sfânt să Se sălăşluiască într-înşii: că dacă ce ne vom ruga după cum se cade nu ştim (Rom. 8, 26), de nu vom cîştiga pre Dumnezeiescul Duh cu cît mai vârtos pre tainele lui Dumnezeu nu vom putea să le cercetăm? Dar, negreşit, teologii cei deşerţi îmi vor spune că „nimic nu zicem de la noi, ci din Sfânta Scriptură şi din Cuvioşii Părinţi ai Soborniceştii Biserici”. Către carii voi zice, la rîndul meu, că toţi ereticii spun aceasta. Drept aceea, precum îmi pare, nici pre cuvintele Părinţilor nu va putea omul a le cuprinde fără greş şi fără de rătăcire, fără numai dacă pre Duhul Sfânt, Carele a grăit printr-înşii, Îl va cîştiga ca locuitor şi îndrumător – întrucât spusa lui Hristos că Duhul adevărului, Acela vă va povăţui pre voi la tot adevărul, învederat este că priveşte şi Scriptura, şi pre Părinţi."

********************************************************************************

SURSA: Odhigos, tălmăcire din greaca veche de Adrian Tănăsescu-Vlas