Un text emblematic

Cvartetul ortodox

România şi Bulgaria s-a alăturat Greciei şi Ciprului în componenţa UE.

De la 1 ianuarie Bulgaria şi România sunt membre ale UE. Conform unor date recente, 86,8% din populaţia României, iar cea a Bulgariei în proporţie de 82,6 %, se declară ortodoxă. Vor schimba aspectul confesional al UE acele 25 de mln. de bulgari şi români?

În România intrarea în UE a coincis cu aprobarea Legii despre organizaţiile religioase. Legea aceasta, care prevede noi regulamente pentru înregistrarea organizaţiile confesionale, a fost aprobată în data de 13 decembrie. Preşedintele Traian Băsescu a ratificat-o în 27 decembrie, cu 4 zile înaintea aderării la UE. Graba asta nu poate fi explicitată altfel decât prin necesitatea de a avea o legislaţie confesională modernă. Până la finele anului trecut, în România a funcţionat oficial Decretul Nr. 177, emis de autorităţile comuniste în anul 1948. Chiar dacă anumite dispoziţii ale acestuia au fost anulate odată cu proclamarea Constituţiei, care garantează libertatea confesională, Decretul asigura controlul statului asupra sferei religioase.

Dar şi noua lege, venită în schimbul decretului anului 1948, este considerată de jurişti drept „cel mai dur cadru legal din Europa”. Ea conferă BOR un statut privelegiat şi permite articularea unui ierarhii a organizaţiilor religioase. O lege similară a fost promulgată în Serbia în luna mai a anului trecut. Ca şi în Serbia, în România minorităţile religioase şi-au simţit drepturile strâmtorate şi lezate. Printre aceştia, greco-catolicii care, conform statisticilor, numără în România cca. 790.000 de persoane, dar şi adventiştii, baptiştii, iehoviştii, bahai ş.a.

În comparaţie cu România, Bulgaria a conferit un statut special ortodoxiei încă din anul 1991 prin introducerea în articolul 13 al Constituţiei a punctului 3, care proclamă: „Religia tradiţională în Republica Bulgaria este religia ortodoxă răsăriteană”. Pentru dreptul de a se folosi de acest privilegiu constituţional multă vreme s-au înfruntat două ierarhii bisericeşti – Biserica Ortodoxă Bulgară, în frunte cu Patriarhul Maxim (Minkov), şi Biserica „alternativă” creată în anul 1996, la Nevrokop, avându-l ca Întâistătător pe Patriarhul Pimen (Enev).         

Chiar dacă Pimen a renunţat la pretenţiile sale de patriarh încă din 1998, „schisma nevrokopiană” a reizbucnit între 2000-2002. Iar în 2003 a fost adoptată o lege despre libertatea confesională, care a stipulat că „Biserica Ortodoxă Bulgară” se poate numi doar cea condusă de Patriarhul Maxim. La vremea respectivă statul a intervenit direct în chestiunile bisericii, forţând pe simpatizanţii bisericii „alternative” să se supună noii legislaţii. Acest amestec a trezit reacţia juriştilor şi a opiniei publice.

Formele relaţiilor stat-biserică în România şi Bulgaria diferă de cele deja constituite în Grecia şi Cipru. Grecia, de pildă, îşi poate permite să răsplătească efortul slujitorilor Bisericii Ortodoxe Elene din contul bugetului de stat (BOE este proclamată biserică de stat). Dar şi aici îşi spune cuvântul procesul de secularizare, care se manifestă prin egalizarea drepturilor religiei tradiţionale (ortodoxiei) cu celelalte confesiuni.

Printre altele, în parlamentul elen, s-a discutat de curând problema asigurării unui salariu pentru imami, şi e în plină desfăşurare o campanie publică pentru construirea la Athena a unei moschei metropolitane. Comunitatea evreiască îşi manifestă dorinţa de a se remunera din bugetul de stat şi rabinii greci. BOE îşi poate pierde în scurt timp privelegiile sale exclusive, dar, indubitabil, va păstra în societatea greacă autoritatea Bisericii dominante. Căpetenia ei, Arhiepiscopul Hristodul (Paraskevaidis), subliniază cu orice ocazie acest rol.

Situaţia Ciprului are un caracter cu totul distinct. Această ţară a furnizat istoriei noi a Europei un exemplu singular de unificare a puterii religioase cu cea laică, în persoana Arhiepiscopului Makarie al III-lea (Muskos), cel care a fost şi primul preşedinte al Republicii Cipru în perioada 1960-1977. Situaţia politic-religioasă din această insulă este tensionată de scindarea Ciprului pe criterii etno-religioase.

Noul Arhiepiscop, Hrisostom al II-lea (Dimitriu), uns la finele anului trecut, activează într-un mod energic. În ianuarie, acesta a declarat că este gata să se întâlnească la masa tratativelor cu liderii musulmani ai Ciprului de Nord (la care, Muftiul Ciprului de Nord, Ahmet Enluer, a răspuns cu un refuz). Hrisostom al II-lea a realizat o serie de reforme în Biserica Cipriotă. La sfârşitul lunii noiembrie, la iniţiativa lui, a fost înhumată inima Arhiepiscopului Makarie al III-lea, păstrată în taină în formă îmbălsămată la sediul arhiepiscopiei din Nikosia. Însă, propunerea lui Hrisostom al II-lea de a întări rolul Bisericii în sistemul de învăţământ, s-a lovit de opoziţia preşedintelui Tassos Papadopoulos, care a respins-o.

Într-un anume sens, se poate vorbi despre apariţia în interiorul Uniunii Europene a unui „bloc ortodox”. Accederea în UE a Ciprului, Bulgariei şi României pune sub semnul întrebării teoria „ciocnirii civilizaţiilor”(Clash of Civilizations). Evenimentele în cauză „nu se înscriu” nicidecum în logica autorului acesteia, profesorul Samuel P.Huntington, cel care a numit la începutul anilor’1990 Grecia pravoslavnică drept o „anomalie” în Europa catolic-protestantă.

De bună seamă, în pofida acestei afirmaţii, UE demonstrează din nou capacitatea sa de a adopta tradiţii culturale distincte. Potrivit aceluiaşi Huntington, cultura este religie şi limbă. Drept urmare, prin intrarea Bulgariei în UE în actele oficiale ale acestei organizaţii şi-a făcut apariţia scrierea chirilică. Fracţiunea creştin-democrată a Parlamentului European îşi înmulţeşte rândurile din contul numărului de deputaţi ai ţărilor-novice, care sistematic amintesc de rădăcinile creştine ale civilizaţiei europene. Dar deveneau, oare, acestea toate cu putinţă fără acelaşi secularism european, pe care astăzi reprezentanţii organizaţiilor religioase îl contestă atât de necruţător? 

Autor: Pavel Krug

SURSA:  http://religion.ng.ru/politic/2007-02-07/4_kvartet.html

Nota bene: Traducerea îmi aparţine.         

Comments

[Margarita Iuca]

>draga Vladimir,Bravo pentru traducere! si MULTUMESC!Cu toata prietenia,Margarita

[vladimir bulat]

Că BOR are nevoie de o reformă temeinică este un licru clar, iar că acesta nu se poate realiza fără o analiză a trecutului său din epoca totalitară, iarăşi nu pune nimenila îndoială...Sigur, comisia creată de BOR ete formată din oameni dezirabili şi obedienţi acestei instituţii, e şi normal să fie aşa. În ce măsură, însă, aceşti oameni vor fi credibili pentru restul societăţii, depinde şi gradul de credibililitate a BOR însăşi...Structura bisericească de pe pământ e una, iar Biserica cerească e strcturalmente altceva! Căreia din acestea două (care în mod absolut nu trebuie să se deosebească f. tare) va sluji echipa de cercetători ai trecutului bisericii rămâne de văzut.

[Igor Casu]

BOR is face propria comisie Tismaneanu. A se vedea http://www.cotidianul.ro/index.php?id=9294&art=24555&cHash=5c42606859
Componenta comisiei mi se pare insa ca nu e deloc reprezentativa.

[vladimir bulat]

BOR dă semne de schimbare?
http://www.evz.ro/article.php?artid=292483 Despre ce schimare e vorba, care e natura şi esenţa ei este de văzut în viitorul apropiat!

[vladimir bulat]

Când citeam acest text, aşa schematic şi gazetăresc cum e, m-au încercat mai multe gânduri de o dată. Să le iau pe rând. 1)Suntem obişnuiţi (deprindere recentă) să „îngurgităm” aproape fără discernământ şi polemici idei, locuri comune şi sugestii venite din sfera academismului anglo-saxon. Teoria lui Huntington despre „ciocnirea civilizaţiilor”, având ca epicentru cultura şi confesiunea, părea neghioabă dintru început, dar ea a fost îmbrăţişată de foarte mulţi intelectuali de pe ambele maluri ale Antlanticului. Catalogarea Greciei ca o „anomalie” în contextul protestant-catolic a spaţiului politic şi economic al UE, nu a părut să suprindă pe prea multă lume. Perspectiva americană a cercetătorului nu lua deloc în calcul problema schizmei din interiorul Creştinismului (veche de aproape un mileniu!), şi de aceea, nu punea mare preţ pe „vechimea” Ortodoxiei, pe capacitatea acesteia de a-şi afirma şi susţine întâietatea apostolică; 2) Flexibilitatea din interiorul forurilor de decizie din cadrul UE, de a negocia şi de a accepta diversitatea şi din perspectiva confesiunii şi a multiculturalităţii, în acest din urmă caz a acceptării în rândurile sale a unei naţiuni slave (ex. Bulgaria); 3) Corul pe mai multe voci din însuşi interiorul Ortodoxiei, diversele căi pe care aceasta s-a dezvoltat, cel puţin în secolul XX, un secol marcat de cele mai profunde transformări la nivelul societăţilor şi comunităţilor umane. În acest moment se întrevăd mai degrabă ciocniri în interiorul bisericilor naţionale, decât în raporturile dintre riturile creştinismului. Multiplele probleme de canonicitate care sfâşie bisericile macedoneană, moldovenească, bulgară ş.a., au pus foarte serios problema accederii neamânate la masa tratativelor, şi a negocierii unităţii şi revenirii la matca normalităţii.    
 

Iată nişte idei ce merită, poate, luate în discuţie ceva mai sistematic şi cu necesară acurateţe...