"Scrisoare romană" III

18.04.2007

Contemporana Romă nu este lipsită de monumentalitatea şi dinamismul epocilor de altădată. Ea duduie de trafic, animaţie, poluare, turişti şi venetici (limba română, dimpreună cu graiul basarabean, o poţi auzi şi în Campo de' Fiori, dar şi la Piazza del Popolo). Rămîi foarte puternic impresionant de ritmul oraşului, "asezonat" peste tot de hoardele de motorete, motociclete şi mai puţin, biciclete. Nimic din molcomeala oraşelor germane mai mici, şi nici din cele elveţiene. Aici ai sentimentul, adesea, că te pierzi în acest tumult şi freamăt vulcanic. Pe fundalul static şi stenic al puzderiei de monumente şi edificii, clocotul acesta e parcă mereu un intrus! Dar chiar aşa şi este, căci tuturor le este prea strîmt la Roma, poate nicăieri nu mai resimţi aşa acut acest dur sentiment al supra-aglomerării, foşgăielii, zgomotului, huruitului motoarelor (poate doar la Moscova, auto-intitulată cîndva "cea de-a-treia" Romă). Cu cît te îndepărtezi în timp, din momentul plecării de la Roma, ai sentimentul că forfota aia e chiar lipisioasă, aderă şi atentează la liniştea fiinţei tale...pe care o tulbură. Ce anume tilbură la Roma? Într-un lung eseu despre Venezia, Fondamenta degli incurabili, Joseph Brodsky insistă asupra meteorologiei acestui oraş, asupra ceţii hibernale, asupra inundaţiilor (acqua alta)...În umila mea opinie la Roma te furnică firescul lucrurilor. Aici nu te panichează nimic, ca-n marile metropole ale Europei. E atît de mult care să-ţi atragă atenţia, încît aproape că nu observi nimic deosebit. Faci parte din ele. În Giardini dei aranci (pe Monte Aventino) am urmărit, de fapt am fost martor involuntar, următoarea scenă. Pe parapetul de piatră, dincolo de care se deschidea o splendidă panorană a oraşului, stătea mai multă lume, iar o pereche de tineri se săruta pătimaş şi hulpav, fără să le pese de splendorile turistice aflate în spatele lor. Tiptil, s-a apropiat de ei o doamnă, între două vîrste, care le-a cerut îngăduinţa să-i fotografieze. Încuviinţînd, tinerii şi-au continuat hărjoana...iar alături de iei, o altă pereche, "performa" la cote maxime...Fotografa, pe semne, americancă, era în mod evident o profesionistă, căci retrăgîndu-se puţin, a tras hotărît un shooting fotografic de pe un trepied, iar atenţia ei a fost imediat capturată de prezenţa ceilorlalţi amorezi exhibiţionişti. Erau atît de preocupaţi unul de celălalt încît nici ei înşişi nu-şi dăduseră seama că sunt priviţi, fotografiaţi, cum şi-au lăsat genţile pe jos, cum au alunecat eşarfele de la gît; totul devenea de un erotism fără şovăire, năvalnic...Ce regizor de la Hollywood ar putea obţine de la actorii săi un act atît de firesc, indimenticabil? Cei doi, ca la comandă, dar mieroşi şi nedezlipiţi s-au retras agale de pe parapet - pentru a se aşeza undeva printre delicaţii arbuşti de portocal...N-am mai urmărit deznodămîntul, căci vuietul urban din proximitatea lui Circo Massimo ne-a chemat întracolo. Ne-am tot întrebat cum se poate ca în acel areal, în valea Marcia, în imediata apropere a imensului recipient care a slujit ca arenă pentru cursele de cai pînă în veacul al VI-lea, a bisericii Santa Maria Cosmedin şi Tempio di Vesta, dimpreună cu Musei di Roma, să găseşti acel întins maidan, verde, sec, cu cărări bătătorite de paşii trecătorilor...ei bine, astea sunt acele momente necesare de respiro în interiorul pînzei urbane. Fără de care Roma contemporană s-ar fi sufocat demult. Culmea este că pe aceste parcele nu parchează nimeni. Nici nu pot visa la aşa ceva, căci astea aparţin exclusiv oamenilor, pietonilor, amorezilor - insule ale voluptăţii şi ale hedonismului de nimic îngrădit...Foto: Roma, Texturi urbane, pe Via dei Cappellari, lîngă Campo de' Fiori. Vladimir Bulat