"Horizons Touched"

24.04.2007

Apariţia acestui volum sub auspiciile revistei britanice GRANTA este un dublu eveniment. Cartea marchează pe de-o parte istoria uneia dintre cele mai semnificative şi revoluţionare case de discuri din lume, ECM (înfiinţată în anul 1969), iar pe de alta, se constituie ca un obiect de artă, prin excelenţă. În toamna lui 2006 s-a trecut pragul celor o mie de albume editate de Edition for Contemporary Music (ECM), avîndu-l la cîrma imensului colos muzical pe acelaşi neobosit amfitrion, Manfred Eicher, cel care a regîndit temeiurile muzicii, plasînd expresia muzicală contemporană undeva la confluenţa dintre linia melodică, sunet, imaginea fotografică şi film. Poate deloc întîmplător, alături de multele nume promovate în cultura muzicală, undeva în fundal, uneori, apărea şi figura lui Jean-Luc Godard, al cărui film Vivre sa vie exercitase o atracţie aparte asupra viitorului "guru" de la ECM, după cum el însuşi o mărturiseşte într-un eseu intitulat The Periphery and the Centre. Din acel moment al începuturilor, cinema-ul a stat mereu alături de muzică, de estetica vizualităţii... Horizons Touched este un proiect editorial mare în toate sensurile, e un cărţoi de peste 450 de pagini, format mare (29 / 22 cm.), conţine o cantitate apreciabilă de exegeze despre artiştii, estetica, coperţile şi albumele apărute, "marca ECM", şi e, finalmente, cea mai completă istorie scrisă şi ilustrată a fenomenului ECM. Acest fenomen s-ar putea rezuma astfel: muzica cultă, elevată, elaborată în proximitatea tăcerii...Graţie acestui concept s-a descoperit şi arealul muzical nordic, cu întinderile sale nemărginite - care au inspirat cohorte de plasticieni, poeţi, scriitori, fotografi, muzicieni...dar s-au adus în Europa şi mulţime de instrumentişti din întinderile Asiei şi Africii. Jazzul, "muzica nouă", muzica clasică, "muzica experimentală", percuţionismul...din ultimii 35 de ani, au fost marcate în mod decisiv de "combustia" şi creativitatea acestei case de discuri. Astfel, avem posibilitatea prin intermediul acestui luxos op să ne convingem că cei mai interesanţi, creativi şi imaginativi muzicieni şi compozitori au lucrat cu acest label unic în felul său. Pentru mine, ca unul care scrie despre problematica vizualităţii, descoperirea cu mulţi ani în urmă a acestui pol creator a însemnat un mod şi o posibilitate de a investiga, e drept în mic, metamorfozele imaginii contemporane: de la peisaj la semn, de la constructivism la impresionism, de la concret la sugestia pură, de la schemă la panta rhei, prin intermediul designului, reproducerilor de picturi, fotografii şi secvenţe filmice. Picturile lui Mayo Bucher, bunăoară, au confirmat coperţilor de la ECM amprenta inconfundabilului, aşijderea şi soluţiile de design ale Barbarei şi Burkhart Vojirsch. Există o lungă listă de fotografi care au colaborat cu ECM, nu o înşirui aici, poate o voi face în alt context, dar spun acum doar atît: imaginea a jucat un rol capital în opera de promovare a muzicii şi vocalisticii contemporane, iar felul în care a făcut-o merită o discuţie aparte, foarte detaliată. ECM a semnalat şi dezvoltat dintotdeauna această minunată idee...

Nu-mi pot reprima tentaţia să anunţ că acest text a fost scris sub influenţa sonoră a minunatului album Passing Images, al acordeonistului Frode Haltli (ECM 1913). Un produs pur ECM, inspirat de fjordurile scandinave...