Par Vladimir Bulat
Eu sunt obişnuit să gîndesc în imagini. De aceea, imediat ce am aflat de rezultatele alegerilor locale din statul de dincolo de Prut, şi mai ales bucurîndu-mă pentru victoria fără drept de apel a lui Dorin Chirtoacă la primăria Chişinăului, m-am gîndit la o imagine care să ilustreze acest fericit deznodămînt. Am căutat în fişierele mai vechi şi mai noi, şi am dat de imaginea asta făcută prin toamna lui 2004. E pe strada Sciusev, colţ cu Sfatul Ţării. Remarcabil este în această fotografie raportul tacit între una din mărcile de succes ale societăţii de consum post-capitaliste, "Bosch", şi o marcă prăfuită, sovietică, iconică însă pentru anii'70 în URSS, "Jiguli" (existentă şi azi). Viitorul Chişinăului e oarecum prins între aceste extreme. De felul în care va şti Chirtoacă să gestioneze dialogul şi colaborarea cu societatea civilă pe de o parte, şi cu cei care gestionează infrastructura/serviciile oraşului pe de alta, depinde ponderea modernizării, igienizării, europenizării şi conservării patrimoniului acestui oraş. Important este ca orice efort să fie profesionist, eficient, perfect asumat şi inteligent. Eclipse Next 2019 - Hébergé par Overblog