Bucureştiul-Arhipelag?

08.07.2007

După demolările sinistre şi haotice din anii'80 cerul Bucureştiului se umpluse de macarale, de praf şi moloz. După două decenii "povestea" sumbră se repetă... Capitala anului 2007 este pavoazată de macarale care marchează zeci ş zeci de construcţii, întinse pe întregul areal al oraşului. Cam cum s-au întîmplat lucrurile în tenebroşii ani ce au urmat devastatorului cutremur din 1977 se poate urmări răsfoind pe îndelete albumul proaspăt ieşit de sub tipar, graţie editurii Compania, Bucureşti-Arhipelag, demolările anilor'80: ştergeri, urme, reveniri, volum semnat de Cristian Popescu. Volumul a fost editat de Adina Kenereş, care a beneficiat de sprijinul consultativ al istoricului Adrian Majuru. Un album făcut cu multă grijă, empatie şi cunoaştere îndeaproape a materialului. Formula de oraş-arhipelag va deveni şi ea antologică, căci defineşte şi explică cum nu se poate mai bine fragmentarea acestei urbe, în insule şi enclave adesea fără legătură între ele...

Despre demolările şi schimonosirile oraşului în deceniul de după 1980 au apărut de-a lungul anilor şi alte cărţi, elaborate cu o mai mare sau mai mică acribie şi rigoare ştiinţifică. Aceasta, semnată de Cristian Popescu, este mai înainte de toate un eseu fotografic, o arhivă de imagini, o comoară vizuală în care imaginile au fost păstrate aşa cum au îmbălsămat ele locuri, case, străzi, biserici şi unghiuri urbane ale Bucureştiului din anii din urmă ai paranoiei ceauşiste...În era Photoshop-ului această autenticitate este cu atît mai preţioasă, cu cît mulţi deja s-au obişnuit cu imaginea "sulemenită" şi pervertită de reclame şi noi construcţii ale Bucureştiului de azi...Realizate de peliculă de 35 de mm., imaginilea astea au un aspect frust, concret, documentar, nostalgic, cu mici defecţiuni pe alocuri. Dar pentru a face acest salt în timp, şi pentru a se putea reconstitui, imaginar măcar, topografia locurilor, autorul a revenit în actualitate, şi a fotografiat ceea s-a pus în locul demolărilor...Calea Văcăreşti este un fel de laitmotiv al întregii cărţi, căci era artera care lega centrul urbei cu mult-pătimita mănăstire, de la care artera şi-a luat numele. Imaginile în negru-alb, incluse în volum, pot ilustra de minune, cred, lumea colorată a romanului lui Isac Peltz, Calea Văcăreşti (1933). Acum Calea Văcăreşti (atît cît a rămas din vechea arteră) se încheie cu un imens şantier, unde se construieşte pe locul fostei mănăstiri un imens mall. Aici părerea mea se desparte radical de cea a autorului eseului fotografic, care găseşte că: "Din fericire, nu s-a dat niciodată curs ideii groteşti de "reconstituire" a ansamblului de la Văcăreşti care agitase spiritele în 1991. La urma urmei, un mamut comercial nu modifică în mod esenţial peisajul unei pierderi irecuperabile..."(p.109). Personal, m-aş fi simţit infinit mai confortabil să răsfoiesc peste ani acest minunat album la umbra mănăstirii Văcăreşti, reconstruite, reînviate, decît în preajma mall-ului care creşte pe neprins de veste, vertiginos, ireversibil...