432

13.11.2007

Deşi filmul 432 rulează de ceva vreme în Bucureşti - am evitat de a mă duce să-l văd! M-am abţinut. În general, mă feresc de agitaţia/tapajul din jurul unei opere de artă: nu cetesc cărţi în vogă, nu mă uit la filme prea elogiate, trec repede cu vederea piesele de teatru la care nu găseşti niciodată bilete...Până să văd filmul, am găsit acest text din Newsweek-ul rusesc. Autorul, Yuri Gladilşikov, este unul din cei mai pertinenţi comentatori de film ai Rusiei, şi mi s-a părut foarte amuzant să constat că pe forumul săptămânalului Newsweek autorul deplângea faptul că unul din cele mai titrate filme din lumea cinematică a anului 2007 rulează în două-trei săli de cinema ale ţării, că distribuitorii de filme nu sunt interesaţi de filmele de artă, premiate şi remarcabile, ci doar de comerţ...Nu mă miră deloc această constatare, e valabilă şi în parohia noastră!

Textul lui Gradilşikov este mai lung, dar eu am spicuit doar câteva idei, relevante, cred, pentru a mă convinge pe mine însumi să văd filmul, dar şi pe cei care nu au apucat...

"432" te face să înţelegi mai mult ca oricare altul ce fel de filme sunt solicitate de marile festivaluri ale lumii. Sunt absoluit convins că dacă filmul nu ar fi nimerit la Cannes, ci la Berlin, şi acolo ar fi ieşit câştigător. "432" - este reţeta cum se fabrică astfel de filme-câştigătoare-la-sigur. Altceva este să le şi poţi face! Pentru asta e nevoie de un veritabil profesionalism. Astea sunt legităţile: 1) filmul trebuie să-ţi lase impresia că spionezi realitatea: niciun aspect contrafăcut, nimic fals, detalii inutile; 2) actorii trebuie să joace de aşa manieră de ca şi cum nici n-ar juca, nici n-ar fi actori (în film există o pauză în care eroina principală are ocazia să mediteze asupra jerftfelor pe care trebuia să le facă - astfel de pauze psihologice, fantastică de-a dreptul în acest caz, nu am mai văzut demult în cinema); 3) detalii nu trebuie să conţină nicio iotă de aproximaţie - mai bine naturalism decât convenţionalism.

Se poate afirma că în cinema-ul european triumfă din nou neorealismul - de data asta, neoneorealismul. "432" - arată cămine cu holuri lungi şi întunecoase, camere-dormitoare pentru câte patru suflete fiecare, săli de duş - câte una pentru un întreg etaj, şi un sistem de speculă inalienabil cu ţigări americane şi produse cosmetice (contrafăcute?). Mai vedem curţi înghesuite între blocurile din beton cu cinci nivele, cu garaje metalice şi bare fixe pe care se bat covoarele, - astfel de scene pot fi văzute cu nemiluita şi la noi. Mai arată şi hoteluri tipice socialiste, cu pereţii lucioşi. Interesant de remarcat, în România, în comparaţie cu URSS, se putea închiria o cameră la hotel (prietenele închiriază, anume pentru a face acolo avortul) chiar în oraşul în care aveai domiciliul stabil. În cele din urmă, asistăm la un fel de noapte sălbatică. Una din scenele cele mai terifiante din cinema-ul ultimilor ani ne-o arată pe eroina principală alergând prin nişte cotloane lugubre, în căutarea unui loc în care să-şi abandoneze plodul extras de prietena sa. Doctorul ilegal i-a zis hotărât să nu-l arunce la tomberon - acolo poate fi găsit de câini, iar aceştia ar putea pune pe urme miliţia. În aşteptarea a ceea ce poate fi mai rău (că eroina poate fi arestată sau chiar asasinată) involuntar te întrebi: de ce nu arde lumina? De-abia apoi, îţi dai seama că în sărăcia României socialiste curentul era distribuit raţionalizat.

Filmul lui Mingiu ar fi putut purta foarte bine marca "Dogmei" daneze - dacă aceasta ar mai fi existat, şi ar mai fi eliberat "ceritificatele" sale. Dar el seamnănă şi mai mult cu filmele fraţilor Dardenne, care deloc întâmplător (iată o tendinţă!) sunt răsfăţaţii principali ai festivalului de la Cannes din ultimul deceniu: două victorii principale plus încă un premiu pentru regie. Diferenţa e că filmele fraţilor Dardenne ("Copilul", "Fiul") se prezintă pe de-o parte ca nişte documentare, iar pe de alta - ca parabole. La Mungiu asistăm la un alt tip de generalizare. Acesta este filmul pentru care definiţia "cinema despre viaţă" se potriveşte în chip minunat."

Traducerea şi adaptarea îmi aparţin