Despre limitele căinţei...

Omul este un animal suprinzător şi pentru sine însuşi. Tocmai pentru că duhul său este o surpriză mereu vie, temătoare. Nu există bucurie mai mare decât cea care te împacă cu tine însuţi, şi nimic nu e mai frustrant decât sfidarea şi trădarea celor din jur, din imediata proximitate. Dar nu numai cei din preajmă îţi pot face existenţa insuportabilă, ci poţi contribui chiar tu la această "afacere" reprobabilă, gângavă. Prin propriile fapte, ziceri, cutezanţe, erori, pe care - ghidat de acea instanţă imparţială şi incoruptibilă - ajungem să le regretăm, să ne căim, zdrobiţi, de ele. Căinţa fierbinte e ca o spovedanie în faţa lui Hristos, te despoi de acea haină murdară şi îmbâcsită în care ai ajuns, spre a o schimba cu una curată, nouă, bine-înmiresmată. Duhul e de fapt omul din noi, autenticul om, iar noi suntem învelişul care îl ascunde...îl piteşte şi e cel care judecă! Judecă mereu strâmb, împotrivitor. Omul se contaminează pentru că duhul său e slab, că-i lipseşte "darul deosebirii". Căinţa e calea de a-l obţine, de a-l căuta cu dăruire, cel puţin...Dar nu există căinţă fără iubire, iubirea care le-iartă-pe-toate. Căci cine suntem noi de nu ne iertăm unii pe alţii? Vorba Patericului...de parcă am fi creat noi Cerul şi Pământul...de nu-i iertăm pe cei ce ne-au greşit, facem judecată înaintea Judecăţii. Cum e cu putinţă?  

Comments

[Adriana]

Am avut de curând o scurtă discuţie în contradictoriu (nelămurită) cu un părinte călugăr despre acest lucru. "A judeca" poate avea o conotaţie pozitivă sau negativă. "Judec" (blamez)  în sensul de a condamna fără a "judeca" (cântări)  o situaţie sau cu răutate. Atunci când ni se cere părerea, "judecăm", trecem prin filtrul conştiinţei noastre. Fie să "judecăm" cât mai bine. Să aducem fiecare mica noastră contribuţie în cartea faptelor dreptăţii, fără a deveni justiţiari.
Cât despre iertare, cred că sunt fapte care nu se iartă foarte uşor. Pentru a ierta pe cel ce ţi-a greşit trebuie ca acela să se căiască în primul rând. Ierţi dacă nu este ceva grav sau dacă ţi se cere iertare. Căinţa omului care ţi-a greşit trebuie să fie vizibilă prin ceva. Altfel, cum să ierţi? Poate depărtându-te cu totul de persoanele respective, începând o nouă viaţă , rugându-te pentru cei care ţi-au greşit şi uitând în timp.
Au fost momente când tare mi-am dorit Judecata de apoi. Mi-ar plăcea ca oamenii să facă un preambul al acesteia.

[Romosan]

POZA casei e fabuloasa!