Miticul mongol, Genghis Khan!

21.01.2008

Nu prea mă atrag filmele istorice, căci cam toate sunt la fel. Adică: cu mult zgomot de fond, cu figuraţie bogată, cu scenografie mai degrabă falsă şi cu personaje de prim-plan caraghioase şi cel mai adesea, fantomatice. False. De cele româneşti, nici nu mai are rost să deschidem discuţia...

Mongolul, filmul recent al lui Serghei Bodrov (premiera mondială la 8 septembrie, 2007), este o realizare atipică în sensul celor sugerate mai sus. Vedem ascensiunea, mai exact şi mai degrabă o intuim - căci se produce în spatele camerei - unui copil răsfăţat de mic, dar ajuns ulterior rob, crescut la demnitatea unui domnitor a peste o jumătate de lume. Este "povestea" lui Genghis Khan. Imaginile ne poartă în inima celui de-al doisprezecelea veac, într-o vreme pe care Barbara Tuchmann o numea "Acel întunecat ev mediu". Temudjin (Tadanobu Asano), mic fiind, este dus de tatăl său să-şi aleagă nevastă, dintre fetele triburilor învecinate, dându-i un sfat, nevasta trebuie să aibă chipul cât mai teşit, ochii cât mai migdalaţi, iar picioarele, foarte vânjoase şi zvelte. Nu ţine cont de cele spuse de părintele său, şi o preferă pe Börte (Khulan Chuluun), mai mare cu un an decât el, şi foarte frumoasă. Îi promite să revină după ea după cinci ani, şi să o ia de soţie. Atunci ar fi fost ambii maturi. La scurtă vreme tatăl lui Temurdjin este otrăvit de rivalii săi, şi acesta moare, cu demnitate, lăsând cu glas de moarte că el trebuie să-l moştenească în toate, anume el trebuie să devină Marele Khan. În drumul său spre această ţintă copilul mult pătimeşte, trece de câteva ori ca prin urechile acului pe lângă moarte, şi reuşeşte să supraveţuiască. O găseşte de fiecare dată pe Börte a lui, şi îi lasă acesteia o amuletă: un os de găscă, parcă. Prin frecare, acesta ar fi trebuit să-i împlinească orice dorinţă! Probabil, de fiecare dată Börte îl aducea pe iubitul său din lumea cealaltă, pentru a-şi împlini misiunea.

Interesant de remarcat că în acest film deşi se întâmplă multe scene de bătălie, nu există mult sânge la vedere, ci doar evantaie de roşu vânturate prin faţa camarei de filmat. Lupta nu e, aici, decât sugestia înfruntării, şi nu un abator atroce. Temurdjin se luptă, adesea, pentru a-şi recupera soţia din prinsori, ceea ce contavenea, după vechi cutume, demnităţii războinicului mongol. Mongolii nu luptau pentru femei. Înţelegem de aci, că Genghis Khan a ajuns ceea a fost datorită iubirii, voluptăţii, familiei. Ceea ce contravine mitologiei general acceptate, că era un monstru sângeros, neîndurător şi fără milă. Îl vedem eliberându-şi din prizonierat pe cel mai mare duşman, pe "fratele" său, care l-a trădat şi care a luptat împotriva sa. Minunat lucru: mereu scapă din mrejele morţii, fără să vedem, şi ajunge să domine o jumătate de lume, cum suntem informaţi la finele filmului - păstrând intactă mănăstirea cea promisă să o lase în picioare, din care se trăgea monahul-oracol, cel care l-a sfătuit de bine atunci când era la ananghie. Chiar dacă Temurdjin nu ştia să cetească, o spune el însuşi, ştia cu fermitate, sau intuia în orice caz, că e Cineva acolo sus care l-a susţinut, întărit, împins spre mari izbânzi. Sunt amănunte subtil strecurate în naraţiunea filmică, dar care fac din acest film "aparent" doar istoric, o foarte bună realizare cinematică, cu sugestii mitice, psihologice. Şi partea etnografic-peisagistică este fabuloasă. De văzut neapărat!

P.S. Filmul Mongolul figurează pe lista celor 9 piese cinematografice care au rămas în cursa finală pentru Oscar, secţiunea film străin. Alături de filmul "12", a lui Nikita Mihalkov şi "Necunoscuta", a lui Tornatore - ambele comentate pe blogul meu.