”Ultimul mohican” al literaturii fantastice i-a urmat fratelui său, Arkadi, care a încheiat socotelile cu această lume în anul 1991. Boris i-a supraviețuit mai bine de două decenii.
În URSS, dar și după disiparea acesteia, frații Strugațki au fost considerați niște guru pentru întregi generații de cititori, visători, exploratori, cutezători...Erau cunoscuți și citiți și în România, în întreaga lume. La noi a fost tradusă aproape întreaga lor operă, prin strădania unor edituri ca Nemira sau Paralela45.
Filmul Stalker (1979) a lui Tarkovsky a fost turnat după nuvela lor, Picnic la marginea drumului. 
În 2008 Boris Strugațki a întreținut o pasionantă corespondență cu oligarhul întemnițat de Kremlin, Mihail Hodorkovsky. Jurnalul lor epistolar a fost găzduit de publicația Novaya Gazeta, în primăvara lui 2009 [ I, II, III ]. Material este de o întreagă carte. Lectura acestuia este captivantă. Am ales pentru această evocare a lui Strugațki, un crîmpei din această corespondență, în care marele fantast ne vorbește despre pesimism...De fapt, îi vorbește unui deținut politic, dar se adresează întregii lumi.
”Dragă Mihail Borisovici!
Vă mulțumesc pentru interesanta și consistenta scrisoare.
Sunt un pesimist, este adevărat. În schimb, dvs. sunteți un incurabil și necondiționat optimist. Sunteți convins că cei de la putere se ghidează după al lor ratio, că ei judecă, și că se ghidează după legile logicii. Desigur, posedă o logică - una foarte personală. Logica lor este determinată de o cu totul altă paradigmă, decît a noastră. De la sine înțeles, acești oameni cunosc sintagmele ”binele poporului”, ”propășirea țării”, chiar ei înșiși le folosesc, doar că le conferă un sens diferit, unul foarte personal.
Ei cunosc foarte bine, că binele poporului - este binele PROPRIU, iar binele lor este omniprezența puterii și intransigența acesteia. Fără această putere sau în afara ei, poporul este pierdut, se va transforma într-o turmă incontrolabilă, și în ultimă instanță, în niște animale nefericite. Va fi haos, și nimic în afara acestuia ei nu-și pot imagina.
”Propășirea țării” - însemnează militarizarea acesteia, întrucît fără militarizare suntem nimeni și nimic, orice Gruzie ne poate înghiți, ca să nu mai amintim de America (verbul a înghiți era preferat de Stalin, atunci cînd vorbea despre politica externă).
Dacă se prăbușește nivelul de trai, nu este grav, important e că puterea rămîne fermă, iar subordonarea este strictă. Dacă apar tulburări sociale - sunt ținute sub control, serviciile speciale și trupele de intervenție rapidă sunt mereu dornice de a restabili ordinea. La care se adaogă mass-media ireproșabilă, capabilă oricînd să explice că demonstrațiile sunt puse la cale de diverse structuri mafiote, sau sunt rodul imperfecțiunii societății democratice, sau chiar o agresiune a alianțelor străine, care deși dorm le văd pe toate.
Nu se poate chiar nimic întâmpla în țara, în care verticala puterii este inalterabilă, iar ratingurile personajelor de la vîrf sunt mereu maxime. Condiția ranforsării tehnologice este consolidarea, fortificarea și iar consolidarea verticalei puterii (armata, flota, securitatea, mass-media).
Cine a spus că ”totalitarismul într-o mare țară europeană de secol XXI face ca viața să devină incofortabilă, și lipsită de orice persectivă, chiar și pe termen scurt?” Asta poate fi adevărat pentru un simplu filistin sau pentru cineva care-și zice intelectual, dar pentru deținătorii puterii totalitarismul nu este deloc stînjenitor ( asta dacă nu depășește granițele admisibilului, transformîndu-se în Marea Teroare).
E și mai trist, că pentru acești oameni nici prăbușirea țării nu reprezintă niciun pericol, condiția este ca pe aceste ruine ei să reușească să-și mențină monopolul și poziția incontestabilă. Ei nu se tem de NIMIC, în afară de pierderea puterii. Ei sunt sufletul și creierul națiunii. Trupul nației poate să piară din cauza distrofiei, a furunculilor, se poate sufoca într-o atmosferă socială viciată - atîta vreme cît creierul și duhul funcționează, organismul rămîne viu.
Există o singură cale de a pune capăt acestui ”festin al duhului” - disiparea în interiorul elitei, schizofrenia puterii. Trebuie să apară un alt Gorbaciov (sau poate - direct un Elțîn), un om cu autoritate, căre să se simtă stînjenit de a conduce doar robi, căruia să nu-i fie îndestulătoare puterea, care să-și dorească pe de-asupra și Faimă. De unde apar aceștia, Dumnezeu știe, dar ei apar (deși rar) cu regularitate în Rusia. Nu-mi dau seama, dacă criza economică favorizează apariția unei asfel de comete, dar nu pot exclude o astfel de posibilitate. Deci - o așteptăm.
Puteți observa că un oarece optimism mă caracterizează și pe mine (”deși cu lacrimi în ochi”).
Vă urez la mulți ani, dorindu-Vă din suflet sănătate, noroc, succes, și în primul rînd - libertate!”
***
Să sperăm că Boris Strugațki a plecat la Domnul cu această doză de optimism și speranță!
tălmăcirea și adaptarea îmi aparțin, v.b.
FOTO: Mihail Lemkhin.
/image%2F1408164%2F20160613%2Fob_37cb20_erarta-karavaychuk-1.jpg)
/image%2F1408164%2F20160420%2Fob_fc6aa7_friedemann-hoflehner.jpg)
/image%2F1408164%2F20160324%2Fob_d42b9c_arminio-cartoline-daimorti.jpg)
/image%2F1408164%2F20160219%2Fob_f06dba_img-8690.JPG)