Cafeaua armeanului

03.11.2010

De cîteva zile aştept să văd cum este, atunci cînd e deschisă.

Adică, Dugheana de cafea din strada Actor Grigore Manolescu nr. 16, pe lângã Piata Ion Mihalache. Am trecut într'o seară cu bicicleta, era întuneric deja, iar aspectul prăvăliei nu era prea îmbietor...deh, cultura supermarketului & bouticurilor ne'a pervertit în bună măsură percepţia asupra lucrurilor nearătoase, simple şi umile.

Ei bine, m'am apropiat astăzi de geam, şi mi s'a deschis binevoitor. În cutia de metal era un bătrânel cu faţa rotundă, cu chip luminos, blajin, iar o doamnă lângă el -- citea ziarul. Am cerut 200 de grame de cafea;

"E măcinată pentru ibric?", am întrebat. "Doar pentru ibric o măcinăm", mi s'a răspuns -- "şi e de cea mai bună calitate!".

"Am 83 de ani, şi nu mai am timp să nu fiu cel mai bun", a adăogat bătrânelul cu tot firescul de pe lume.

Apoi a spus că toată viaţa numai asta l'a preocupat: cafeaua. Ştie să confecţioneze rîşniţe, ibrice şi alte accesorii necesare pentru a face o cafea să fie unică, aromată şi inegalabil savuroasă. Întregul echipament pe care-l vezi în dugheana sa e făcut de Haig Keşkerian, căci ăsta e numele celui care perpetuează discret şi mîndru tradiţia cafelei armeneşti. El vinde şi cacao, pe care o rîşneşte tot acolo. La despărţire mi-a mai spus încă o dată: "eu sunt cel mai bun, de aceea o să reveniţi, italienii nu o fac la fel de bine ca mine...eu cumpăr boabele din Columbia, iar secretul e în felul în care o rîşneşti!"

După ce am ajuns acasă, şi am savurat o cănuţă pitică de cafea, evident fără zahăr, m-am convins pe deplin de cele spuse de Keşkerian. Inegalabilă!

Să tot stea la coadă cafenelele cu ştaif şi scumpe la pretenţii...ele vînd doar păreri şi fiţe, nu cafea bună şi tare.

Toate scrise pînă aici nu sunt reclamă sau praf în ochi, cum îi stă bine societăţii de consum, ci admiraţie pură!