Chișinăul rustic III

Cum n-ai suci-o orașul ăsta tot un sat mai mare rămîne, sub-urban!

Am tot colindat în lung și-n lat străzi, străduțe, fundături, ogrăzi, și socoteala cu ideea de oraș tot devine perdantă. Unde nu te aștepți natura copleșește spațiul pretins urban și transpare pînă și la oameni. Gustul unora ca aceștia este cel mai adesea îndoielnic, discutabil, unul care te face să te jenezi că se manifestă atît de fățiș, căci sunt lucruri pe care trebuie să le ascunzi mai bine, adesea, decît să le afișezi sau să-i faci pe semeni să le ia în seamă.

Aceasta din urmă înfățișează fațada bisericii cu hramul Sfînta Matroana, garnisită cu strania clopotniță-cușcă și de șirul de amfore probabil din ghips, detalii care amintesc despre orice pe lume, dar de un locaș sfînt nu prea. De unde provine lipsa aceasta de gust estetic la creștinii ortodocși, această inapetență pentru frumos, pentru măsură şi armonie? Care în acest caz nu este deloc singulară. Chișinăul abundă de adaptări de acest fel. De acord, în anumite cazuri este vorba de un provizorat, de soluții chinuite, de dorința de a avea cu orice preț un loc de închinăciune. Dar oare aceste locuri nu pot fi amenjate cu ceva mai multă grijă și rafinament? De ce se uită atît de ușor că de felul în care ochii se așează pe lucruri, forme și culori, tot astfel și duhul va avea o liniște (sau tulburare) pe măsură? Urîtul, disgrațiosul, înșelarea ochiului -- secătuiesc și pustiesc sufletul omului.

Mai cred că aceste mici amănunte sunt și rurale și urbane, deopotrivă.

FOTO: septembrie 2012 © vladimir bulat.