Mă organizez cu greu sa scriu despre Biskek, poate pentru ca inca nu am o opinie clara despre ce si cum e aici?! De fapt, una e atitudinea cind vii, vizitezi si pleci, ca turist, si alta e cind petreci o vreme intr-un anume loc...cum e cazul meu. Desigur, cind sosesti din Europa, chiar si din cea orientala, de est, impactul la intilnirea cu acest oras este teribil. Imediat vezi cum a aratat lumea post-comunista acum doua decenii, cea de la apus de fluviul Volga: prabusita, sparta, fragmentata, confuza, disperata, speriata, disfunctionala, dornica sa fuga in lumea larga... Minus trei lucruri care au schimbat intr-un chip echitabil fata actuala a lumii - internetul, TV prin cablu si telefonia mobila, celulara.
In primul rind, corporatiile financiare, mall-urile, retelele de supermarketuri, Mc'Donald's si alte alte branduri globale nu definesc necesitatile acestei lumi, in orice caz se poate trai fara ele. In al doilea rand, tinara generatie incepe sa inteleaga ca a decoperi lumea este mai pretios si mai incitant decit consumerismul tamp, spalator de creiere. In al treilea rind, cine chiar vrea sa aiba ceva cu adevarat, reuseste - si fara ca sa-si vinda credinta, tara, sufletul, proprietatile, demnitatea, verticalitatea, discernamintul etc.
Cind vezi aici, in jurul tau, oameni care se multumesc cu putin, care sunt modest imbracati, au accesorii traditionale, conduc o masina cu volanul pe dreapta (aici sunt f.f. multe! - Japonia e (mai) aproape, iar pretul acestor masini este simtitor mai mic decit al celorlalte, se spune...), nu se sinchisesc sa poarte tocuri pe trotuare devastate parca de bombardamente recente, ajungi sa intelegi ca viata poate fi foarte diferita, precum si cerintele (poate si mofturile?) oamenilor se particularizeaza de la un meridian la altul. E si firesc.
Preferinta mea alimentara aici este sa cumpar lepioska dungana. Adica, niste turtite de grau care se modeleaza pe o forma de lemn, ca un caus, apoi se coc in interiorul unor cuptoare de lut. Gustul este unic, nu se poate compara cu nicio bulangerie franceza...Langa gara feroviara am descoperit un astfel de cuptoras, si iau in special de acolo, fierbinti. Se gasesc si la magazinele alimentare, dar cea calda este inegalabila prin aroma, culoare si consistenta.
Cind am scos aparatul sa fac aceasta poza, insul care are zimbetul pina urechi m-a intrebat, cit ii dau pentru asta, sa le fotografiez afacerea? Hei, zic, dar faptul ca am luat de la tine nu e o plata si o apreciere a muncii prestate? Si o sa mai vin, am adaogat. Asta l-a amuzat teribil, si a mai impachetat o lepioska. Am revenit, desigur. Pentru ca e bun ce fac ei in acest cuptor ancestral...
Am mers la gara sa ma interesez cind si in ce zile exista tren spre superbul lac Issyk-Kul. Mi s-a spus ca pina in iunie nu exista trenuri intracolo, ca se poate ajunge cu taxi-ul sau maxi-taxi, care aici e transportul de baza, in oras si in afara lui. Am gasit cu cale sa fac o plimbare prin aceasta relicva a vremurilor rosii, timp in care insusi orasul a capatat aspectul unui urbanism organizat, logic, specific secolului XX, - dar si standardizarii socialiste, cu teatre, piete publice, cinematografe, monumente, parcuri etc.
In acea perioada s-a construit si Muzeul lui M.V. Frunze, care are incorporat in recipientul sau casa materna a celui care a cazut printre primii victima a repersiunilor staliniste (m. 1925). Cladirea am vazut-o doar la exterior, dar fatada este bogata in decoratii monumentale, basoreliefuri si solutii arhitecturale interesante, am inregistrat citeva, pina sa ajung sa vizitez muzeul si in colectiile pe care le contine. Dar despre asta - alta data.
As incheia prin a spune ca aici nu sunt investitii spectaculoase, cele mai prezente sunt reprezentantele financiare si universitare ale Turciei, Rusiei si SUA. Aceste puteri, care chiar conteaza in lumea contemporana, se inghesuie intr-o forma sau alta aici, dar fara sa investeasca neaparat in infrastructura, in mega-proiecte, complexe comerciale etc. Se afla, s-ar putea crede, intr-un soi de expectativa competitiva. Dar poate ca au si impartit zonele de interes, in timp ce puterea locala - se spune - construieste un fel kyrghyzificare pasunist-triumfalista, care se vede si din imensul drapel al statului, care flutura in chiar piata mare a urbei, Ala-Too, flamura strajuita de doi ostasi, care nu clipesc din ochi niciodata, nici macar cind cineva foloseste blitz-ul in directia lor!
Ca-n orice loc de pe pamint, si aici, cea mai importanta resursa este cea umana, cu omul incepe totul si cu el se va sfirsi. In timp ce scriam acest text - un grup de vreo 12 persoane, cu virste cuprinse intre 19 si 22 de ani au discutat despre filmul Portocala mecanică a lui Stanley Kubrick, care a avut la baza romanul omonim a lui Anthony Burgess, - ca pretext pentru o incitanta discutie despre violenta, argou, anomalii sociale, devieri fiziologice si mintale, sexualitate reprimata, necesitatea (sau inutilitatea) lecturii in lumea actuala etc.
N.B. nu am tastatura romanizata aici, de aceea voi scrie in lipsa semnelor diacritice. Imi cer scuze.
credit foto: © vladimir bulat, martie-aprilie, 2013.
/image%2F1408164%2F20180815%2Fob_6dd85e_img-0182.JPG)
/image%2F1408164%2F20180412%2Fob_e649c7_img-1963.JPG)
/image%2F1408164%2F20170130%2Fob_7baf1d_img-3787.JPG)
/image%2F1408164%2F20160830%2Fob_e8aa3a_voyage-d-italie.JPG)