Fragmente IX

30.11.2009

Citez din memorie din Céline: Frumuseţea este precum alcoolul şi confortul -- te obişnuşeşti cu ea şi nici nu o mai observi (Călătorie la capătul nopţii).

10 iulie 2009, Moeciu de sus.
Pe terasa pensiunii "Regina Munţilor".
"Zumzetul albinilor era asurzitor la ora la care soarele era încă ascuns după munte, apoi, treptat, pe măsură ce căldura creştea, numărul zburătoarelor a devenit tot mai mic. Da, fantastic!".

Sâmbătă de dimineaţă am asistat la lansarea cărţii lui Fahri Balliu, Sinistra Doamnă, o investigaţie despre consoarta dictatorului albanez Enver Hoxha, care e vie încă, Nexhmije Hoxha (n.1921). Citesc pe rupte, şi nu mă mai satur. A fost o femeie frumoasă, gingasă, delicată, şi tocmai asta mă înfricoşează să aflu că a fost şi sângeroasă şi crudă. Acum -- e resentimentară şi ranchiunoasă. Se pare că cu vîrsta "tarele" din tinereţe nu se împuţinează, ci se accentuează, se amplifică. Prestaţia "sinistrei doamne" din ultimii ani, se pare, este execrabilă şi abominabilă. Nu retractează nimic din propriul trecut. Din contra, îl deplânge. Se identifică cu el. Mă uitam la chipul celui care a scris această carte, şi parcă am înţeles mai bine cum a fost să trăieşti în Albania lui Hoxha, şi să scrii apoi despre Nexhmije Hoxha...cumplită pecete a timpului, suferinţei, îndoielilor, amestecată cu talent şi multă trudă.

În seara de 19 noiembrie am fost la Anaid Gallery, unde am "slalomat" prin expoziţia "October Remember December". Mi-am regăsit acolo vechiul prieten, pe Adi Pora. De fapt, e vorba despre două piese de-ale lui, lucrate înainte să plece în Canada, şi pe care le-a descoperit pe nu-ştiu unde Valentina Iancu, una din curatoarele proiectului. M-am bucurat de contextul în care a expus vechea mea "protejată", Maia Oprea, în destinul artistic al căreia cred necondiţionat. Poate că la anul vom avea parte de o expoziţie personală a ei (divulg un secret!). Dar supriza enormă mi-au oferit-o desenele lui Remus Grecu, cu copii goi, în imponderabilitate.

Este prima oară când am savurat din creaţia lui, şi m-am întrebat de unde să apară un astfel de desenator!? Tradiţia academică de la noi era să freci cărbunele de hârtie, şi să mimezi un clar-obscur cât mai confuz şi apocaliptic. Aici vedeam un mânuitor de ritm, linie şi valoraţie în descendenţa marilor desenatori ai trecutului artei. Dar Grecu mai are ceva, un schepsis plastic, găseşte mereu în inocenţa celui reprezentat ceva sinistru şi antonimic. Cred că în intuiţia asta a artistului se ascunde şi propensiunea lui pentru a "cita" celebre opere de artă, şi a le reinterpreta într-un fel propriu, adesea şocant. "Parafraza" la "Olympia" lui Manet mi se pare o pledoarie fermă pentru ideea că pictura e mai mult decât culoare, stare şi prinsoare conceptuală. E şi găselniţă, witz, capcană emoţională...Strategia asta vine în urma "redescoperii picturii", pe larg intuită şi promovată vârtos de tânăra generaţie de la noi.

foto: Vladimir Bulat