Grecia cu pierderile: Theo Angelopoulos...

25.01.2012

Theo Angelopoulos a fost printre regizorii (n. 1935) ale cărui filme îmi dădeau insomnii, frisoane...Întîi a fost Privirea lui Ulisse (To vlemma tou Odyssea), unde l-am descoperit pe fabulosul Harvey Keitel, înainte să-l revăd în Pulp Fiction...

M-a răscolit acel film, căci cred că de la Stalker-ul lui Tarkovski nu mai văzusem un film de aşa intensitate şi empatie...şi acum după ani de zile (văzut la prăfuita sală Eforie, într-o unică proiecţie, în jurul lui 1997 sau 1998...?), îmi stau în faţa ochilor situaţii, stări şi culori.

Ultima lui zi a fost cu totul tragică!

Văzusem de curînd Eternity and a Day (Mia eoniotita kai mia mera), şi chiar am înţeles că omul acesta, prin seriozitatea demersului şi a atitudinii faţă de arta filmului, trebuie pus alături de doar cîţiva mari şi aleşi: Antonioni, Tarkovsky, Gherman (senior) şi Sokurov! Lucra la ultima parte a trilogiei despre dezamăgirile majore ale veacului trecut, titlul de lucru era Céu Inferior*..Trebuia să fie al 14-lea film al său, dar se vede că Dumnezeu a rînduit să se oprească, ieri, la cel de-al 13-lea, chemîndu-L spre cele nevăzute, dar sensibile şi veşnice, unde toate se umplu de sensul cel înalt şi unic!

Scena de dragoste dintre Eleni şi Spyros, în Eternity and a Day - în tramvaiul gol, cînd toată lumea jelea pe străzi moartea lui Stalin - este poate una din cele mai indimenticabile din istoria cinema-ului...

Acum cînd vestea asta cumplită ne-a ajuns, nu pot decît să recomand revederea unui film mai vechi al său, Topio stin omichli (care s-ar traduce aproximativ prin: Peisaj înceţoşat), care a făcut senzaţie la Venezia, în îndepărtatul an 1988...

* S-a mutat în acea mare dinăuntru, poate...să caute printre îngeri, stele şi tării albastre!

Foto: http://greece.greekreporter.com/