"Kant Dantelle"

04.08.2013

M-am tot răsucit, și-am tot oftat în căutarea unui subiect cu care să debuteze relatările mele despre călătoria în Beni (Belgium & Nederland). Pentru că orașele Brugge și Gent pot fi asemuite cu niște juvaieruri arhitecturale, de aceea cel mai potrivit este de a le asemui și cu niște dantele în piatră, lemn și culori indimenticabile...

Poate nu e întîmplător să fi descoperit, la Brugge, pe Balstraat, o dugheană parcă picată din vremuri apuse, și doar pentru că orașul acesta respiră un aer încă tardo-renascenstist, mai e cu putință existența acesteia, pe numele ei: "Kant Dantelle". Desigur, un magazin de dantelărie, care e lîngă Muzeul Dantelăriei, care e pe strada alăturată, și se cheamă Kancentrum (3, Peperstraat), aflat chiar în umbra Bisericii de Ierusalim (Jeruzalemkapel). Și în proximitatea casei în care s-a născut, în 1823, Jan-Frans Michiels - părintele fotografiei de pe aceste meleaguri, care la 1861 deschidea prima expoziție de fotografie, la Bruxelles.

Am intrat în minunatul magazin cu sentimentul că pășeșc în epoca bunicelor mele

(Melania

† 1972

și

Olga-Elena

† 1964), despre care chiar nu știu dacă au făcut dantelărie, dar este absolut cert - că generația lor făcea! În interior mirosea a vechi, cu iz fin de mucegai, așa cum îmi amintesc că-l adulmecam în casa acelorași bunici, care era cu prispă, dar nu era neapărat din cărămidă, cum sunt majoritatea caselor din medievalul Brugge.

Casa "Kant Dantelle" este ea însăși o bujuterie, de o simplitate descurajantă dar care pune în valoare arta dantelei, care, în comparație cu piesele de muzeu, se poate cumpăra, învăța, pipăi, mirosi...În chiar prima cameră te întîmpină o păpușă-manechin, care te lămurește că intri în lumea simulacrelor, a unei realități care e ținută vie de o comunitate de entiziaști, împătimiți de arta nodurilor, a împletiturilor, a lansetei, papiotelor și sculurilor de ață.

De fapt, m-am cam grăbit cînd am spus despre ”simplitatea descurajantă” a casei acesteia! Spațiul camerelor este sufocat de obiecte, de exponate, de mostre, de diverse materiale, de exemplare didactice, fără a fi fost vreodată folosite. Memoria mi-a evocat faptul că în astfel de cotloane se crează premizele colonizării spațiului de către molii, da, anume de acestea, despre care W.G.Sebald susține că ”dintre toate creaturile ele sunt cele ce-mi trezesc cel mai profund respect”, și mai departe, ”nu există niciun motiv să credem că aceste creaturi minuscule nu ar avea o viață psihică” (Austerlitz, B., 2008, p. 91 și p. 92). Ei bine, trecutul este asociat (asemuit?) mai mereu cu moliile-de-casă, oricît ar părea de straniu, anume acestea rămîn și dintre cele mai enigmatice ființe pe pămînt, cum înfășurat în mister rămîne pentru noi viața cu trecutul celor de dinaintea noastră. Noi îl intium mai degrabă, decît îl pricepem, niciodată nu ajungem să-l știm în adîncime. Ne scapă, fuge mereu din calea noastră. Dantelăria o asociez cu această dorință de a lua trecutul în mîini, în vîrful lasetei, de a-l împleti și aduna împreună, să nu mai fugă, să nu ne părăsească niciînd! Dar toate sunt iluzii, călătorii fără sfîrșit. Deambularea de dragul plăcerii - cum a fost și refugiul scurt în "Kant Dantelle".

Simțirile nu pot fi descrise nici în cuvinte, nici prin imagini, ci -- cel mult sugerate. În realitate, atît dantelăresele, cît și țesătoarele de covoare crează o lume proprie, un simulacru incifrat, o vitrină a unei lumi dorite și poate niciodată atinse.

Gulerașe, mileuri, evantaie, fețe de masă și de pernă, mînecuțe, compoziții de pus sub sticlă sau în rame.