Prinţesa Nadeja Ştirbey este un nume absolut necunoscut mie, dar asta nu mă împiedică deloc, fie şi pornind de la această elegantă şi atrăgătoare copertă, să pornesc în căutarea unor date despre această personalitate din stirpea veche a Ştirbeilor. Ieri am aflat că acest volum, Jurnal de prinţesă, a fost lansat zilele trecute la Ordinul Arhitecţilor din România, şi că editorul acestui volum este istoricul de artă Oana Marinache (preşedintă a Asociaţiei Istoria Artei), care a şi vorbit recent în presă, succint şi percutant, despre acest inedit material memorialistic. Cel mai interesant lucru, legat de această publicaţie este formatul, care este un caiet întins pe orizontală, mai degrabă un bloc de desen, format reluat aproape întocmai de către editori (inclusiv elementul decorativ-geometric). Textul a fost scris în franceză, şi e tradus de aceeaşi Oana Marinache, iar traducerea a fost revizuită de Elena Cicoiu.
Convingerea mea e că şi textul merită toată atenţia, mai ales că va veni, cred, în completarea volumului Arabellei Yarka, De la o zi la alta (1913-1918), apărut la editura Compania, în 2010. Deceniul doi al secolului XX este relativ bine documentat prin materialele memorialistice ale oamenilor de stat şi ale istoricilor de profesiei, în timp ce contribuţiile acestea, mai modeste, emise dinspre lumea monden-feminină, vor întregi în chip armionios peisajul percepţiei noastre despre cum clocotea lumea românească în preajma Revoluţiei bolşevice, şi mai ales în anticamera reunificării Basarabiei cu Regatul României...În cazul consemnărilor prinţesei Nadeja Ştirbey avem un reper termporar foarte precis: 14 august 1916 - 12 februarie 1919. E de văzut cîte s-au întămplat în istorie în acel răstimp! Poate revin după lectura cărţii.
Internetul m-a ajutat să găsesc această pagină plină de simţire, din acest Jurnal:
"În ciuda oamenilor care gem și plâng în jurul meu din cauza grozăviilor care se vor întâmpla, mă simt plină de speranță, niciodată nu m-am simțit mai mândră de a fi româncă, niciodată nu mi-am iubit mai mult țara și am încredere în viitor. - Inima mea cântă, am aripi, mi se pare că ne îndreptăm către vremuri mai bune, poate că voi avea parte de deziluzii profunde, dar până atunci am încredere în instinctul meu care nu m-a înșelat niciodată".