O iurtă, două iurte

11.05.2013

Revin la ciclul kîrgîz, cu dorința expresă de a arăta mai multe imagini, cu poate mai puține comentarii, căci de cuvinte nu duce lumea lipsă, nici de informația brută, care se poate ”pescui” de prin internet, și din diverse alte surse. Mi s-a spus că lumea dorește imagine, secvențe de la fața locului, crîmpeie de viață, chipuri de oameni, unghiuri fotografice de vedere, meșteșuguri și manualități specifice.

Imaginile ce vor curge sunt de la Kîzîl-Tuu, o localitate din sudul lacului Issyk-Kul, unde se mai știe meșteșugul construirii iurtelor (in kîrgîză: боз үй = boz iuy), și a confecționării fetrului. Voi începe cu imagini în care se vede procesul tehnologic de îndesare a lînii de oaie, în vederea obținerii fetrului. E un efort migălos, în etape, dar calitatea materialului finit pare superioară oricărei tehnici de prelucrare a lînii, adoptate și elaborate de popoarele agrare.

După ce se așează lîna pe o rogojină, cît mai uniform, se udă cu apă fierbinte, pentru curățare și omorîrea microorganismelor din materialul brut, se înfășoară sul, și se leagă strîns.

Apoi, sulul se scoate afară și se instalează într-un dispozitiv (foarte zgomotos) care tasează îndelung acest sul, compactîzînd lîna și scurgînd apa din interiorul acesteia. Trebuie imediat precizat că un astfel de dispozitiv este o noutate destul de recentă, în tradiție tasarea se făcea în moduri infinit mai primitive, se bătea cu picioarele, uneori și săptămîni în șir. Se spune că din acest motiv executarea unui Șîrdac (Шырдак) dura luni de zile.

De regulă, șîrdacele clasice aveau 2 / 4 m., dar cele actuale, făcute în special pentru uzul turiștilor - căci în iurte nu se mai locuiește de decenii - au dimensiuni mai mici.

Acesta este interiorul unei iurte de prezentare, iar patroana stă cu picioarele pe un
șîrdac - acesta fiind un element esențial al habitatului în iurtă, fiind deopotrivă un artibut utilitar, de protejare de frig, vînt, intemperii, umezeală, dar și - prin decorul său simplu, și o cromatică decentă - un artefact estetic. Prin urmare, ce este util, trebuie să devină și frumos, că aibă ambele funcții. Cel puțin în condițiile unei vieți austere, cu un habitat nomad prin excelență. Viața nomadului este simplă, dar grea și anevoiasă.

Acesta este tunduk-ul (түндүк), adică luminătorul iurtei, și deschizătura prin care kut*-ul nimerește în mijlocul celor din familie. Nu exista iurtă fără acest element cu o încărcătură mistică greu de subestimat. Actualmente, acest element se regăsește pe drapelele de stat a Kazahstanului și a Kîrgîzstanului.

* = sufletul, ”embrionul vieții”, dăruit de zeii de sus, energie pură din ceruri, harismă, binecuvîntarea lui Tengri, la tengrianiști...

acest articol este un ciot.