Pietonul, de Ilf

Se tot vorbeşte, insistent, despre amurgul pietonului!

Lumea nu se mai plimbă, merge doar. Cu treabă, din obligaţie, silită de împrejurări. La plimbat de cîini, pisici, şi alţi monştri patrupezi... 

Situaţia era subtil sesizată de scriitorul Ilia Ilf (aka Ilia Arnodovici Feinsielberg), şi sună pe româneşte aşa:

 Sursa fragmentului: I.Ilf şi E.Petrov, Atitudine dispreţuitoare faţă de stomac, selecţie, prefaţă şi traducere de Alexandru Stark, editura Univers, Bucureşti, 1979, pag. 57

Comments

[Vladimir Bulat]

Nu ai ce face, NU trebuie să te abţii! Asta era miza)

[dunia]

Stiu ca nu ar trebui sa rad, dar nu ma pot abtine. 

[harcea-parcea]

Frumos fragment, dar am ceva probleme in a intelege miza lui!?

[mona]

Imi place sa cred ca pietonii (amatori sau nu) nu vor apune vreodata. Asa cum nu vor muri nici cartile. Cred ca in secret jinduim cu totii lentoarea pietonului-amator...

[Vladimir Bulat]

Dragă Mona,


deambularea de plăcere, hai-hui pe jos, este una din marile plăceri ale omului modern, rupt de natură dar ataşat de cetate, de jungla urbană, de păienjinişul străzilor, de amploarea şi
monumentalitatea pieţelor publice. Tocmai de aceea, şi eu cred că pietonul nu are cum să dispară, căci el este "ctitorul" oraşului, a cetăţii...

[mona]

Imi place sa cred ca pietonii (amatori sau nu) nu vor apune vreodata. Asa cum nu vor muri nici cartile. Cred ca in secret jinduim cu toti lentoarea pietonului-amator...