Par Vladimir Bulat
Am văzut multe imagini ale Pogorîrii de pe Cruce a lui Iisus Hristos, și am și cetit destule pe acest subiect, dar scena reprezentînd plîngerea Maicii Domnului asupra Fiului ei (Punerea în mormînt - ἄκρα ταπείνωσις), mort în trup, cum apare la mănăstirea macedoneană Nerezi-Skopje (a doua jumătate a secolului al XII-lea, unde pictura a fost redescoperită de-abia la începutul secolului XX, în 1923-1926) - este printre cele mai tulburătoare, și mai suprinzătoare; mai ales prin umanitatea ei, prin drama hristică care nu se consumă deloc ca o ilustrație iconografică a ceva care s-a petrecut cîndva, în istorie, demult, ci chiar acum, în fața ochilor celui ce privește, și se roagă pentru mîntuire. Căci, oricare dintre creștini înțelege că drama aceasta este pentru fiecare dintre noi, și ea este aievea pănă la sfîrșitul veacurilor. E de vorbit nespus de mult despre poziția Fecioarei Maria, care-L ține pe Mîntuitor între picioarele sale, ca pe un prunc, ca și cum L-ar aduce din nou pe lume. Suferința ei de acum este însă mult mai dureroasă și de-a dreptul lacerantă, decît atunci cînd Hristos s-a întrupat din ea, fără durere...Cutez să spun, că nici imnografia marială toată nu a putut cuprinde complexitatea acestei îmbrățișări ultime, pe cît de materne, telurice, pe atît de dumnezeiesc-mistice...Imaginea devine, astfel, incomensurabilă, simbolică, de maximă intensitate și dinamism. O lume vie, chiar dacă narează despre moarte. Suferința aceasta va aduce în cel mai scurt timp bucuria nestăvilită a Învierii!
Sursa imaginii: wiki.
Eclipse Next 2019 - Hébergé par Overblog