Rănile Danaéi

02.11.2010

În dimineaţa zilei de sâmbătă, 15 iunie 1985, un individ pătrunde împreună cu un grup de vizitatori în sala cu picturile lui Rembrandt din faimosul Ermitaj din Sankt-Petersburg, şi săvârşeşte un act de vandalism asupra unei din cele mai vestite pânze lăsate de marele Rembrandt, Danaé (1636-1647). Individul-criminal, după ce s-a interesat la supraveghetoare care e cea mai faimoasă piesă din această sală, scoate un clondir şi stropeşte din conţinutul acestuia exact în mijlocul tabloului, apoi reuşeşte cu un cuţit să îl pătrundă de două ori. Lichidul cu care a stropit era acid clorhidric, care imediat a „inflamat” suprafaţa cromatică, şi a provocat o distrugere echivalentă cu aproape 30% din pictura originală. Gazetele sovietice au relatat pe larg cazul, dar din motive necunoscute au „ocultat” cazul unui profesor de istorie, care a vandalizat o altă pânză de Rembrandt, Rondul de noapte (1642), aflată la Rijksmuseum din Amsterdam. În Olanda tragedia s-a petrecut în 1976. Oricum, rămâne indiscutabil faptul că acesta a fost primul „act terorist asupra unei opere de artă” în URSS. Şi el nu a rămas fără repercursiuni. Dar până la a „doua naştere” a acestei capodopere, a existat cea dintâi...

În 1634 Rembrandt van Reyn, un foarte la modă portretist, o ia de nevastă pe Saskia, iar la doi ani de la căsătoria lor artistul începe să picteze la această Danaé, prototipul căreau era chiar Saskia, pe care o reprezenta foarte des în portrete şi în compoziţii. Tabloul acesta s-a pictat şi revăzut de-a lungul a mai multor ani, şi pentru că însuşi autorul îl considera o lucrare reuşită, aceasta nu a fost niciodată vândută de el. Înstrăinarea colecţiei lui Rembrandt s-a făcut după moartea sa, când întreaga sa avere a fost vândută la licitaţie. Atunci urma Danaé-i se pierde, şi reapare în colecţia contelui francez Pierre Crozat de-abia în veacul al XVIII-lea. În 1772 Împărăteasca Ekaterina a II-a a Rusiei, apelând la ajutorul amicului său, Denis Diderot, procură tabloul de la moştenitorii lui Crozat – pentru colecţia sa în plin proces de constituire a Ermitajului. Astfel pânza nimeşte în Rusia, unde a şi devenit victima acelui act de vandalism.

Ce l-a determinat, totuşi, pe acel individ, lituanianul Bronius Maigis, să atenteze la pudoarea Danaei? Celei care zăvorâtă fiind de tatăl său, regele Argosului, Akrysios, departe sub pământ, de teama morţii care-i fusese proorocită de mâna nepotului său. Totuşi, Zeus pătrunde-n iatacul frumoasei Danae în chip tainic, sub formă de ploaie de aur, iar din iubirea lor celestă se naşte Perseu. Bronius Maigis, deşi a fost declarat la judecată deviat mintal, şi prin urmare a petrecut 6 ani într-o clinică de psihiatrie, îşi motivează ulterior fapta prin ura organică pe care o avea împotriva URSS. Se pare că era un individ cu multiple probleme de adaptare socială, iar după ce văzul a început să-l lase, el a sperat să fie fie pensionat pe motiv de boală, dar această derogare nu i se acorda, ani de-a rândul...Avuse în gând, drept răzbunare, să dinamiteze Mausoleul lui Lenin, dar paza de acolo l-a înspăimântat, atunci a decis să se răzbune pe stat printr-un act de vandalism îndreptat împotriva uneia din cele mai importante opere de artă aflate în URSS.

Opinia mea însă este alta. Nu URSS, cu al său inuman aparat poliţist-inuman, a fost pricina cumplitului atac, ci însăşi frumuseţea aproape nelumească a celei reprezentate, atmosfera cu lumina tainică ce strălumina parcă din interior tabloul. Frumuseţea provoacă demenţă. Rănile pricinuite acelei tinere, care era ea însăşi surprinsă de vizita ce se anunţa din partea lui Zeus, erau răni aduse cu ură şi scrâşnire – unicităţii, miracolului care nu se repetă, „situaţiei-limită”. Ceea ce este unic atrage barbaria mereu.

Danaé se întoarce pe pereţii de la Ermitaj de-abia în 1997, după o lungă, complicată şi migăloasă restaurare. De data asta ea a fost expusă în spatele unei sticle groase, anti-glonţ, spre a o feri de alte primejdii.

În mod ciudat, tot în acel an, artistul Alexandr Brener se răfuieşte cu un „pătrat alb” al lui Cazimir Malevici, la Amsterdam, inscripţionând sub formă de tag, pe suprafaţa pânzei semnul dolarului, cu un spray... Brener a stat câteva luni în închisoare, dar şi-a motivat gestul prin mondializarea pieţii de artă, prin transformarea operei de artă într-o marfă ca oricare alta! Deci, arta trebuie pedepsită...Aşa cred, mereu, maniacii urâtului.

După alte versiuni într-un turn de aramă.

Mă gândesc la câte opere de artă au pierit în urma raidurilor „democratizatoare” ale SUA în Iraq!

N.B. acest text a apărut în volumul colectiv Rănile artei, editat de Muzeul Ţăranului Român, 2010.

FOTO: Cristina BULAT