România practic nu produce jazz!

03.06.2014

În urma publicării articolului de ieri, şi reluat se pare pe reţele de socializare, domnul Lucian Ban s-a pronunţat frust la cele afirmate de mine: "Autorul evident nu cunoaste realitatea. Ar fi de dorit cei care scriu despre ceva sa fie informati." (...) Problema mai larga este lipsa de sprijin a comunitatii ca atare si a celor implicati in scena de pe diverse pozitii - producatori, promoteri, festivale, distribuitori, etc. Productiile romanesti ar trebui celebrate nu minimalizate. Sprijin inseamna multe lucruri. A discuta strict despre o media anuala comparata cu alte tari este reductionist in acest moment". Chiar dacă nu am un cont acolo unde domnul Ban efuzionează, şi dă lecţii despre cum trebuie să se scrie despre jazz în general, doresc să-i comunic acest mic pasaj, despre care nu are ştiinţă, unde glăsuiam public despre revenirea sa în ţară, după o lipsă mai îndelungată:

"...Lucian Ban este, după umila mea opinie, cel mai reliefat pianist român de jazz! Impecabil tehnician şi compozitor, plecat de mai mulţi ani la NY, Lucian Ban revine în ţara de naştere cu diverşi muzicieni americani, şi oferă spectacole de mare complexitate, încadrabile în atmosfera jazzistică a bebop-ului clasic. L'am urmărit pe Ban încă de pe vremea în care activa sub umbrela clubului "Green Hours", dar de atunci a trecut aproape un deceniu...Îl regăsesc perfect maturizat, sofisticat, pus pe "şotii" improvizatorice, galant raportându-se inclusiv la folclorul local - sursa de inspiraţie a jazzului dintotdeauna. Reuşeşte o simbioză moderată între melosul local şi tradiţia bătrână americană a jazzului. Poate că încă nu a găsit formula cea mai optimă de grup (mă refer la calitatea sa de lider!), dar ascultat ca pianist Ban face dovada unui potenţial creator şi componistic rafinat şi viril. Mi'a făcut o reală plăcere să'l reascult pe scena de la TJF 2008!" http://ochiuldeveghe.over-blog.com/article-25374561.html (02/12/08).

Să-mi limpezesc niţel însă fraza "buclucaşă", în opinia aceluiaşi Lucian Ban, pe care domnia sa o găseşte, în contextul întregii mele scrieri, ca "falsă şi ignorantă". Bun. Am priceput pînă aici. Este ceea ce nelinişteşte pe românul care nu mai locuieşte demult în România: "Și iată un paradox: România deși practic nu produce jazz, a devenit o țară care găzduiește multe festivaluri de gen. Cel mai faimos e, fără îndoială, cel de la Gărîna, care ajunge în acest an la al 18 episod"!

Cînd spun asta mă refer la prezenţa jazz-manilor autohtoni în programele festivalurilor, de aici şi de aiurea, care oriunde s-ar face, ei sunt minoritari. Şi chiar cred cu tărie că organizatorii nu îi ignoră, ci cu disperare caută pe careva, mereu. Cineva care să facă faţă din toate punctele de vedere unei alăturări cu numele grele, care figurează în aceeaşi listă. În consecinţă, unde sunt aceştia, dacă este atît de bogată oferta scenei noastre de jazz? Ne putem compara cu polonezii, ungurii sau cu cehii, măcar? Oricîtă rea-voinţă sau incompetenţă mi-ar atribui dl. Lucian Ban, evidenţa în materie de jazz nu poate fi ocultată. Domnia sa vorbeşte despre miriada de discuri, ce apare în RO! Dar acestea unde se găsesc, cine le distribuie, cine le promovează, unde se scrie despre ele? Unde e măcar acea gazetă de perete, care funcţionează sub numele de cod all about jazz, în versiune autohtonă? Etc. etc. Care este arena pe care se derulează discuţii & analizele despre starea de lucruri în ale jazz-ului. Cînd preopinentul spune despre "sprijinul comunităţii", oare la ce concret se referă acesta? Eu ştiu că, de pildă, pentru promovarea culturii române în străinătate, I.C.R. a făcut enorm, a investit mijloace considerabile, iar logistica acestei reţele a funcţionat cu maximum de randament (cînd nu a frînat cu totul!). Tocmai muzicianul Lucian Ban nu ştie asta? Nu are cum. Tocmai pentru că atunci cînd trebuia reprezentată muzichia mioritică, oriunde în lume, hop, funcţia crea instantanteu organul, de fapt, îl provoca şi-l stimula să se articuleze cît mai armonios; şi Lucian Ban o făcea, de regulă, la înălţimea aşteptărilor! De unde iluzia aceasta, că vehemenţa cu care îşi impune punctele (mereu) cunoscătoare de vedere, va impune şi simpatie/empatie faţă de propria muzică sau prestaţie publică? Fireşte, oricine se poate substitui unei întregi instituţii, unui întreg sistem de valori, cu care să nutreşti şi pe alţii, cum a reuşit, de pildă un vizionar ca Manfred Eicher, cu a sa ECM, sau un altul, dar mai puţin strălucit, ca Siegfried Loch, cu mai noul său label - ACT; dar să ne înţelegem, Loch este în industrie încă din anii 60 (Vezi în acest sens recenta discuţie cu Loch). Desigur, Germania nu e România. Acolo este piaţă, la noi - nu. Nici jazzul de la noi nu poate fi ca cel din SUA, Franţa sau ţările scandinave! Deci, precizez, practic, un sistem jazzistic nu există în România, şi asta este o realitate care nu trebuie nicidecum demontată, este o chestiune de logică simplă, pe care nu o poţi umple de sens sau noimă, decît dacă vrei să o faci cu tot dinadinsul, în dorinţa doar de a avea mereu dreptate...Or, firescul omului este să se îndoiască, să fie dubitativ, oscilant cu propriile păreri. Aşa au fost marile talente, indiferent de unde s-au hrănit, şi ce cărţi au cetit.

Chestiunea existenţei sau inexistenţei este una totalmente forţată, şi irelevantă! Pentru că marile valori, în istorie, s-au făcut în pofida condiţiilor care li s-au creat sau ba, contra curentelor, injecţiilor financiare, şi poate că nu va mira pe nimeni reiterarea acestei idei, că profundele transformări în materie de artă, sclipirile de mare forţă, apoteozele ilustrate prin nume directoare ale artei s-au produs anume în momente de criză economică, morală, politică, ideologică, de pildă -- la disiparea Imperiului Austro-Ungar, în sfera sufocării Imperiului Ţarist, în atmosfera avangardelor istorice de la Paris, Zürich, iar mai tîrziu, în anii de după război, la NY, generări indubitabile ale emigraţiei europene...

"Why do we need jazz?", am putea conchide! În treacăt fie spus, duminică, înainte să intrăm în curtea de la Green Hours apăruse un hipster, cu un skateboard în mînă, voind să intre în curtea acoperită cu umbrele, i s-a spus că în curînd începe concertul de jazz; suprins, omul s-a întors zicînd ca pentru sine: "Cine mai ascultă jazz astăzi"? Cred că asta e o realitate de care trebuie să se ţină cu adevărat cont.

P.S. Intuiesc că e cazul să ne cunoaştem, domnule Lucian Ban. Vedeţi dvs., eu vă ascult demult, vă analizez, vă ştiu relativ bine proiectele, dvs. ce-mi veţi spune cînd ne vom întălni? Că am opinii "false", că sunt "ignorant" şi "înfumurat"? Deja cîmpul comunicaţional e cam viciat. Dar vin negreşit la Festivalul de jazz din Piaţa Enescu, sper să nu fiu plecat din ţară!