Sub semnul întrebării

01.10.2011

De fiecare dată cînd ajung la Chişinău un gînd nărăvaş îmi dă ghionturi: ce pierderi arhitecturale voi mai constata! Distrugerea oraşului aproape că a devenit o normă. De fapt, o "normă", aşa ar fi mai corect. Centrul vechi - despre care se vorbeşte mult şi divers, în publicaţii, simpozioane şi cărţi - devine tot mai rahitic şi mai cariat. Ba se schimonoseşte o faţadă, ba dispare o casă, ba întregi părţi ale ţesutului urban se substituie prin construcţii corpolente, hidoase şi lucioase. Desigur, nimic nou sub soare!

De la Moscova la Tirana întregul est post-comunist suferă de aceeaşi boala: maladia urii faţă de tot ce are patina timpului. Ce putem face? Nu cred că am soluţii, şi nici nu-mi propun să le formulez. Voi continua să fiu un fidel "cronicar" al pulsului transformărilor nefaste cel mai adesea, care se petrec în oraşele şi (poate) satele noastre.

Sunt şi cazuri discutabile, care necesită o monitorizare. Este de văzut concret şi soarta imobilului din strada Vlaicu Pârcălab, nr. 71 din plin centru al Chişinăului. Pe faţada acestuia a existat mereu o plăcuţă din marmură neagră cu statutul de monument de arhitectură (amplasat cîndva în era sovietică). Pînă acum cîţiva ani acolo era "Direcţiunea serviciului de abonare la publicaţii şi presă", apoi casa a fost lăsată de izbelişte, abandonată, după care au apărut gardurile, plasa "baumit" (care anunţă, de regulă, demolarea). Nu mi-o amintesc cum arăta pe dinăuntru, cred că am fost de cîteva ori, dar demult. Probabil, că avea un interior anost, ca orice instituţie sovietică...Dar faţada casei este remarcabilă, cel puţin în contextul Chişinăului.

Astfel arăta edificul în discuţie în 12.09.2008. Pe pereţii lui au început să apară stencils, semn că era liber la vandalizare!

Iar aceasta este situaţia imobilului după 3 ani, mai exact în 28.09.2011 (fotografiat din acelaşi unghi). Se vede clar că după demolarea anexei, lipite de edificul nostru, anexă care avea faţada în strada Mitropolit Varlaam, a urmat şi suprimarea perimetrală a acestuia. Faţada a fost păstrată, din fericire, rămînînd în picioare ca o membrană a unei măşti.

Astfel arată faţada privită din spate, cămăşuită cu betoane, şi cioturile grinzilor de lemn ale fostului tavan. Trebuie să recunosc că operaţiunea de consolidare pare îngrijită, realizată simplu şi curat. Să sperăm că ceea ce se ca construi în jurul acestui înveliş va pune în valoare această faţadă - care trebuie conservată în datele ei originare.

Imaginea cartuşului cu reprezentarea caduceului întruchipînd simbolul lui Hermes (Mercur) - care atestă destinaţia iniţială a acestui imobil: "Societatea de amanetare a proprietăţii imobiliare". Nu exclud probabilitatea ca viitorul beneficiar al acestui imobil să devină o instituţie bancară. Dar asta rămîne de văzut. Ceea ce mă preocupă în mod esenţial este ca edificiul - monument de arhitectură - să-şi recapete splendoarea şi distincţia de altă dată. Cea de la originile lui (debutul secolului al XX-lea).