Ultimul Jan Garbarek

25.11.2009

Concertul de la Sala Palatului a quartetului condus de Jan Garbarek nu a început prea promițător, era un soi de hai-hui muzical, dezlînat, care dădea mai repede ca un preludiu, decît ”magma” tare a unui act muzical al unor titani precum Garbarek & Trilok Gurtu. De la recitalul pianistic al lui Rainer Brüninghaus lucrurile au început să se redreseze. Adică cel care a inspirat docta și aproape exhaustiva carte a lui Michael Tucker, Deep Song (Viking Press, 1998) și-a ”reintrat în simțiri”, și a dat tot ce știe el mai bun în materie de, nu atît de tehnici & virtuozitate, ci de sensibilitate și senzualitate...Cartea despre care fac vorbire este un fel de biografie completă a lui Garbarek, apărută în momentul în care marele saxofonist trecuse tiptil de zenitul carierei sale, și intra -- oarecum natural -- în faza crespusculară a acesteia. Tocmai pusese pe piață dublul album Rites (în opinia mea, cel mai bun din toată discografia sa!), căruia i-a premers cu ceva vreme misteriosul și mesmericul Officium (1994), în care acompaniază pe fenomenalul The Hilliard Ensemble (materialul a fost înregistrat în îndepărtatul an 1993). În opinia mea, după această dată trebuie vorbit despre Garbarek ca despre o fostă mare personalitate a muzicii contemporane, iar cel văzut în seara asta era de-a dreptul sosia lui. Sunt multe de spus despre această uriașă personalitate, și caracter, acela care a revoluționat din temelii și a re-calibrat vocea saxofonului, i-a dat noi dimensiuni arhitecturii sunetului, dar la fel de adevărat este că -- ca toate pe acest pământ -- este ”vechi” deja, și nu va mai putea de aici încolo să lase o altă impresie decât de un prea nostalgic ”deja vu!”. Și nu îl mai salvează nici cel numit drum machine, cu toată verva și impulsivitatea care încă îl mai caracterizează, adică Trilok Gurtu, căci nici el nu e la prima sa tinerețe. Sincer să fiu mi-aș fi dorit să-l văd pe Manu Katché în postura de percuționist, cu care a fost conceput şi început acest turneu...Poate că și oboseala și-a spus cuvîntul? Quartetul a avut 11 concerte în această lună, și această reprezentație a fost ultimul din acest an. De ce, oare, să avem noi acest noroc (sau ne-noroc?), să fim ultimii cărora le-a cîntat Garbarek în 2009? E o întrebare retorică, dar ea bate mai departe...Sincer voiam mult mai mult de la acest concert, pe care l-am așteptat ani și ani. Poate că a venit prea târziu, poate că eu sunt deja nițel imun...? Dar nu pot vorbi despre Garbarek fără patos.

Nu pot să nu consemnez foarte buna scenografie a scenei pe care au cântat cei 4, iar aceasta dimpreună cu eclerajul minunat au fost, după mine, adevărații ”muzicieni” ai serii. Un soi de scoică-coajă-de-castană a spulberat orice prejudecată, stridență, bîlbă, asperitate, joc gratuit...

Aici am găsit o colecție de fotografii care ilustrează pregnant întreaga atmosferă vizual-senzitivă a concertului, minus, evident, sunetul...