Împrejurimile imediate ale Gării de Nord din Bucureşti reprezintă o ambianţă încremenită în timp.
Imediat după decembrie 1989 aici s-a creat în timp o "zonă crepusculară", cumplit de înfricoşătoare, pe care e bine să o ocoleşti - dacă poţi. La anul 2011 lucrurile nu s-au schimbat simţitor. Scuarul din jurul monumentului omului de stat interbelic I.G.Duca este un ţarc pestilenţios, delăsat, neîngrijit, soios, populat de aurolaci şi bipede tinere "creatoare"...Unul dintre acestea, un ortac de vreo treizeci de ani (l-am văzut aievea!), îmbrăcat într-o salopetă "metalizată", devenită scorţoasă de atîta exces de vopsea de aluminiu traficat, a decis să "îmbunătăţească" imaginea publică a celui care înainte de anul nou, 1934, a fost asasinat în Gara din Sinaia. Bustul elegant al ilustrului înaintaş a fost lucrat, imediat după 1900, de către sculptorul Filip Marin, discipolul lui Frederic Storck.
Aurolacul cu pricina a hotărît să renunţe la doza de aerosol din dotare (distribuit, serile, de un individ gras, îndesat (gipsy man?) care vine cu o motoretă antedeluviană, cu numere înmatriculate în satul Ştefan cel Mare?), pentru a revopsi după bunul plac şi "simţămînt artistic" suprafaţa de bronz a monumentului - inclus în lista monumentelor istorice ale României! (2303 B-III-m-B- Cod LMI 19987). Se spune că în anumite nopţi în jurul capului lui Duca se aprind numeroase beculeţe, în chip de nimb. "Intervenţia" de natură artistică are menirea să suscite "halucinaţii colective", probabil.
Imaginile de mai jos sunt relevante pentru a ilustra gradul de decădere a puterii de reacţie publică, şi a neputinţei autorităţilor de a reacţiona prompt şi decisiv la astfel de acte brutale de vandalism - care se produc la lumina zilei, fără ca cineva să riposteze sau să ia măsuri de vreun fel. Involuntar, factorii responsabili devin părtaşi, indirect -- profanatori ai valorilor pe care sunt puşi să le protejeze, să le transmită intacte posterităţii...
În timpul nopţii micuţa esplanadă, mărginită de un gard din fier forjat, de la baza monumentului devine loc de odihnă şi "vise liniştite" pentru oamenii străzii. Un "hotel" pe gratis. Monumentul lui I.G.Duca este feuda lor, este simptomul unei stări de lucruri grave şi neliniştitoare, aproape imposibil de corijat sau de justificat. Pînă cînd poate fi tolerată asta?
Foto: © vladimir bulat, septembrie, 2011 [nicio parte a acestui material, împreună cu imaginile, nu pot fi preluate fără acordul scris al autorului blogului!].
