© vladimir bulat, noiembrie, 2015
© vladimir bulat, noiembrie, 2015
Zilele astea am recitit cîte ceva din Imre Kertész, poate scriitorul cel mai profund din tot ce am cetit și studiat în ultimul deceniu...
Iată ce fragment am găsit cu cale să plasez sub aceste două superbe secvențe de toamnă, ca o invitație la meditație:
„Zidirea unei biserici nu mai reprezintă un simbol.
Mai există oare încă un simbol valabil? Mitologia modernă începe cu o gigantică acțiune negativă: Dumnezeu a creat lumea, omul a creat Auschwitzul.
Îmi imaginez o teologie modernă care ar putea fi o știință ce reunește doar experiențele haine ale creației, interpretarea acesteia fiind pătrunsă însă de un anume stil divin, de un contrapunct metafizic, dar numai ca artă, nicidecum ca argumentație artificială.
Ce să facem cu „reproșul” că evreii n-au opus rezistență cînd au fost tîrîți la Auschwitz? Nici Cristos n-a opus rezistență, nici cînd a fost biciuit, nici în momentul crucificării. A trebuit să se întîmple astfel, dar prin faptul că s-a întîmplat, nu trece. În acest sens, cred că nici crucea, nici Auschwitzul nu sînt trecătoare.
Este un mod de gîndire „luminat”? Nu știu, dar pentru un artist e un mod fecund de gîndire, fiindcă deschide perspectivele unui stil bun.
Numai credința este realitate (La fel, și falsa credință.)
Numai credința creează realitate (la fel, și falsa credință).”
Fragment din: Imre Kertész, ALTCINEVA. Cronica schimbărilor, Humanitas, 2004, traducere de Anamaria Pop.
