Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

Recherche

26 octobre 2018 5 26 /10 /octobre /2018 08:53

                 Mai am în cap spectaculoasele sale filme documentare (Happiness, 1995; Хлебный день, 1998 ș.a.), și primul său lung-metraj, Tulpan (2008), iar acest ultim film al lui Sergey Dvorțevoi (n. 1962, URSS, Kazahstan), Ayka (2018), la care s-a lucrat îndelung, preț de câțiva ani...m-a cutremurat de-a dreptul! Și nu atât prin subiect, deși abordarea lui este cu totul diferită de felul în care se disecă problematica imigranților, ci mai ales prin jocul actoricesc al actriței principale, Samal Yeslyamova (n. 1984, Kazahstanul de Nord). 

                  Samal Yeslyamova a jucat în ambele filme ale lui Dvorțevoi, un rol remarcabil, și celălalt - unic! În Ayka o vedem pe eroina cu același nume evadând în plină iarnă dintr-o maternitate, și fuge prin viscol și nămeți, abandonându-și pruncul; pur și simplu nu avea timp pentru el! Fuge și coboară din albul de afară într-un înghesuit subsol, pentru a câștiga bani, jupuind găini, și neprimind plată pentru asta...Revine la un bar, unde locul ei era deja ocupat, în timp ce a lipsit scurtă vreme pentru a naște...dă o fugă la o spălătorie de mașini, unde nici măcar nu e recunoscută, deși mai lucrase acolo cu 6 luni în urmă. Sângerând, frântă de oboseală, și epuizată de alergările imediat post-natale, Ayka nimerește într-o clinică veterinară, în căutarea unei toalete, pentru că sângera, și este omenită acolo de o compatrioată. Observă, discret, cum lumea bună și îndestulată, bine îmbrăcată a marii metropole își îngrijește pisicile, câinii, iguana, și alte lighioane, și înțelege că viața ei este mult sub nivelul de atenție, acordat necuvântătoarelor patrupede!  

Ayka, sau disperarea care mai speră

                       Observă și că igiena în care se află clinica animalelor este superioară acelui adăpost în care ea închiriază un colț, o frântură de loc, delimitată prin draperii ale unei camere, pe care o împarte cu alți emigrante, într-un apartament comunal, în care se află poate câteva zeci de persoane. O promiscuitate de neînchipuit, amintind, de foșgăiala umană din filmele lui Alexei Gherman-senior.

                       Un hostel, îi zice proprietarul care vorbește cu accent georgian, dar de fapt, seamănă cu o fermă de animale, cu ferestre zăvorâte, acoperite cu folie neagră, și care nu trebuie deschise niciodată, nici pentru aerisire...Ei bine, aici se oploșise Ayka, împrumutând bani de la niște conaționali, cu intenția de a-și deschide propria fabricuță de croitorie (un manual despre acest business licărește de câteva dintre secvențele filmului). Doar că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, iar Ayka a ajuns la fundul sacului, și a mai rămas și gravidă, iar acest episod i-a încurcat cu totul socotelile existenței. O vedem evadând din maternitate, și a apoi prestând munci dintre cele mai necalificate, nereușind nici pe departe să adune banii necesari, pentru a restitui datoria, împrumutul făcut și neonorat urmărindu-o precum o umbră. Se pomenește cu recuperatorii față către față, care-i mai acordă două zile doar, pentru a veni cu banii datorați, altfel îi vor vinde organele, îi vor trimite câte un deget al surori sale, prin poștă...tot felul de amenințări, iar Ayka înțelege - cu ăștia nu se glumește; ei sunt în slujba diavolului, iar acesta nu are nicio jenă, nicio reținere, nicio jenă nu-l copleșește...

                    În doua dimineață se trezește cu gândul la copilul abandonat în maternitate, și decide că-l poate oferi ca preț pentru datoria avută. Bandiții acceptă. Îi spun ce trebuie să facă, că va fi așteptată în preajma maternității, după ce av fi recuperat copilul, actele și va întocmi o scrisoare de abandon, renunțând la orice pretenții ulterioare. O vedem în fața șefei de la maternitate, reproșându-i că vin cu nemiluita la Moscova, unde se plodesc, și-și abandonează copiii. Fenomenul este îngrijorător, și numărul celor abandonați crește. În general fetele din Asia Mică (Uzbekistan, Tadjikistan, Kârgâzstan...) sunt foarte prezente în Rusia, în calitate de servitoare, cusătorese, dereticatoare, precum și alte munci necalificate. În presa din Rusia s-a scris mult de-a lungul anilor, că multe dintre acestea se pomenesc cu sarcini nedorite, abandonându-și copiii, sau stimulând o tenebroasă rețea de moașe...

       

Ayka, sau disperarea care mai speră

                       Dincolo de drama personală a acestei femei, filmul lui Dvorțevoi supune publicul la o foarte acută problemă, ocultată în general de regizorii ruși, la modă azi - mult mai pasionați de luciul & șarmul capitalismului, în care se scaldă o prea mică parte a Rusiei actuale.

                       Documentariștii din acea țară însă, sunt mai atenți la problema spinoasă a imigranților din fostele spații sovietice, din Asia Mică și chiar Moldova. Lumea europeană nu înțelege, dar nici nu-și dorește acest lucru, că Rusia chiar datorează acelei părți a lumii o mai miloasă și mai umanistă atitudine, pentru că după disiparea URSS, Asia Mică și-a pierdut mecanismele prin care supraviețuia decenii la rând, când acel sistem exista, interdependența creată în fostul imperiu sovietic a generat anumite tipare mentale, structuri și intreprinderi, de care oamenii de acolo nu mai beneficiază, și intervin rapid, vertiginos: sărăcia, disperarea, lipsa speranței, foamea, crunta concurență, dezumanizarea, imposibilitatea de a supraviețui prin oportunitățile oferite la fața locului - lumea se pune în mișcare! Limba rusă e singura verigă care-i mai leagă de URSS, dar le și oferă posibilități de muncă, integrare, promovare și carieră. 

                     Ayka e o bună vorbitoare a acestei limbi, aproape fără accent, și asta o face foarte versatilă, adaptabilă, doar că neșansa cu copilul o descalifică din lupta pentru câștig. Dvorțevoi o plasează în cele mai delicate zile ale existenței unei femei, iar actrița face un rol aproape imposibil, sau mai exact care anume ei i-a reușit: naturalețea lehuzei. Fragilitatea unei femei în această perioadă este și mai hărțuită de vremea cumplită de afară. Dar nu o vedem nicicând plângând, nu o simțim disperată, confuză sau încâncenată, nu se plânge nimănui, nu vorbește cu absolut nimeni despre copil. Doar spectatorul este martorul dramei cumplite prin care trece această femeie de doar 25 de ani. Samal Yeslyamova joacă într-un fel anume, de-ți îngheață simțurile. Trebuie să recunosc, că nu am bănuit niciodată cinema-ul capabil să mă facă să-mi pun mâinile la ochi, să mi se facă pielea de găină...să nu pot suporta felul în care se filmează intimitatea, lichidele și umilințele feminine. Acele momente în care ele vor să fie singure, zăvorâte, nevăzute. Cum este să vezi, de pildă, o cameră de filmat focalizată pe trei țânci sugând voluptuos la mama lor, o cățea sângerândă, pusă pe o masă de operație, iar peste câteva clipe să vezi o femeie mulgându-se, ea însăși, cu chin, pentru că-i crăpau sânii de prea-plinul laptelui, pe care nu-i revendică pruncul propriu, abandonat, lăsat la maternitate?!  Sau, să sângerezi, și să nu ai posibilitatea să te schimbi, să iei ceva curat și uscat pe tine?  

                    Așa ceva, cred, cinematograful încă nu ne-a adus atât de aproape. Dar fulgul care se topește devine ocean, o mare nesfârșită...Ayka refuză să-și înstrăineze copilul, ea fuge, aleargă din nou, se ascunde în scara unui bloc, se adăpostește de furia albă, de furia iernii, și începe să-și alăpteze pruncul, înțelegem că maternitatea e mai puternică decât orice intemperie, adversitate sau amenințare. Începe să plângă, dar lacrimile acestea sunt singura slăbiciune pe care o vedem doar noi, spectatorii. Ayka nu renunță, căci nu există forță care să o copleșească, și să o înfrângă.

                  De fapt nu știm, care va fi soarta celor doi! Dar oare fimul acesta e făcut doar despre ei? Imensa metropolă e neîndurătoare, nu are milă față de nimeni, nici față de ai săi, nici față de cei străini și neașezați...

           

Ayka, sau disperarea care mai speră

Partager cet article

Repost0

commentaires