lumea de aici este mai atrasă de imagine

Am observat de-a lungul timpului, aflându-mă în acest mediu, un fenomen la care un artist contemporan ca Thomas Demand (n. 1964, Munchen) mi-a răspuns parțial, că lumea de aici este mai atrasă de imagine, de epidermă, decât de text, mai mult de chipuri decât de peisaje, iar fotografia celui care deține pagina, de cele mai multe ori, este cea mai „laik”-uită; de fapt, însă, totul este o iluzie searbădă, iar răsfoind cele două expoziții acum deschise de thomas demand, la „Centro Botín”, în Santander, și „Centrul Garage”, la Moscova, Thomas Demand mi-a răspuns în bună măsură la întrebările ridicate de această situație.

Thomas Demand este artist (catalogat ca sculptor!), fotograf și arhitect german, care construiește numai din hârtie compoziții, cu ajutorul foarfecelui & al cleurilor, apoi fotografiază aceste compoziții, după care le distruge, iar panourile fotografice, uneori de dimensiuni mari, le expune în lumea întreagă, în galerii și muzee.

manualitatea aceasta a lui, aproape maniacă, meticulozitatea medievală cu care lucrează, simțirea acută a contemporaneității, analiza profundă, mai mult decât analitic-jurnalistică, a percepției omului contemporan, toate acestea fac din creația sculptural-fotografică a lui Thomas Demand un foarte inedit „stattement” al artei contemporane.

Dar din toate lucrările lui lipsește imaginea omului! întrebat fiind într-un interviu, de ce cultivă această situație, de ce ocultează prezența omului, el a răspuns cumva așa, evaziv, dar lămuritor: imaginați-vă următoarea situație, mergeți la un cabinet de stomatologie, și acolo întâlniți o femeie cu un copil în brațe - nimic special, nu? dar când o priviți mai atent, acea femeie are ambele mâini tatuate, cu imagini de tot felul, și atunci mintea dvs. începe să „lucreze”, să creeze „lumi” conflictuale, și în foarte scurtă vreme, groaza vă apucă, gândindu-vă la acel copil, la câte i se pot întâmpla, sau s-au consumat deja, și câte și mai câte...cu alte cuvinte, când vezi un om într-o imagine, într-o compoziție, celelalte toate amănunte trec în planul doi, devin fie neobservate, fie ignorate; omul „ecranează” cu sinele lumea obiectelor, și tot ce ne înconjoară devine insignifiant, fără importanță, balast. dar este o percepție total falsă asupra lucrurilor; omul a falsificat și a trișat lumea, universul, trăirile noastre; nimic n-a mai rămas la nivelul ierbii, nimic nu a mai rămas din contemplarea pură, de care suntem deja incapabili, căci mass-media, jurnalismul, imaginea mediată, internetul, politica, turismul, banii - toate au creat o lume paralelă, falsă, cosmetizată a realului, iar aceasta trebuie distrusă, ștearsă, re-analizată, re-vizuită...

Cred că în actualitatea noastră imediată, sever paranoidal-angoasantă, problematicile ridicate de un artist ca thomas demand, sunt cât se poate de necesare, urgente, presante, aidoma unei telegrame, căreia trebuie să-i dăm curs cât mai urgent!

Căutați-l pe Thomas Demand, și opera lui vă v-a deschide puțin cortina din fața realității flasce pe care o traversați.

secvențe din fotografiile lui https://thomasdemand.net/